Astfel, de miercuri, în baza avizului Comisiei Tehnice de Circulaţie din Primăria Capitalei, se va circula într-un singur sens pe străzile Berveni şi Aurel Băieşu, după cum urmează: pe strada Berveni – se va circula în sens unic dinspre bulevardul Bucureştii Noi spre strada Fabrica de Cărămidă, pe strada Aurel Băieşu – se va circula în sens unic dinspre strada Stănileşti spre bulevardul Bucureştii Noi.
‘Introducerea sensurilor unice pe străzile secundare oferă, pe lângă alternative de fluidizare a traficului, soluţii pentru locuri de parcare, întrucât se poate parca pe ambele laturi ale străzii, fără ca circulaţia rutieră să fie obstrucţionată. Până în prezent, prin introducerea sensurilor unice, Primăria Sectorului 1 a creat peste 100.000 de noi locuri de parcare’, arată Primăria sectorului 1 într-un comunicat remis presei.
Programul de introducere a sensurilor unice pe străzile secundare din Sectorul 1 a fost demarat la sfârşitul anului 2007. Până în acest moment, Primăria sectorului 1 a introdus sensuri unice pe o treime din străzile secundare din zonele Nicolae Titulescu, Calea Griviţei, bulevardul Ion Mihalache, Buzeşti, Aviaţiei, bulevardul Expoziţiei, Cartierul Băneasa, Dorobanţi, Floreasca şi Romană, scrie Agerpres.