La ceremonia de deschidere a evenimentului au luat cuvântul ministrul Culturii Kelemen Hunor, Ion Caramitru, preşedintele Uniunii Teatrale din România (UNITER), şi selecţionerul unic al acestei ediţii a festivalului, Alice Georgescu.
„Iată-ne la această deschidere, la acest festival, cu un ochi râzând şi cu un ochi în lacrimi”, a spus Kelemen Hunor, referindu-se la moartea regizorului Liviu Ciulei. „Maestrul Liviu Ciulei a dat teatrului românesc şi filmului românesc o amprentă, un semn care nu poate fi şters. Este datoria noastră, responsabilitatea noastră, de a păstra şi moştenirea lui Liviu Ciulei”, a mai spus ministrul.
Totuşi, gala de deschidere a avut şi o notă mai optimistă, în momentul în care Alice Georgescu a cerut publicului să îl apluade pe regretatul regizor. „La momentul de reculegere, eu personal aş vrea să adăugăm un moment de petrecere a lui Liviu Ciulei spre cele veşnice, aşa cum cred eu că trebuie petrecuţi oamenii de teatru, cu apluze”, a spus Georgescu.
Pe lângă momentele dedicate lui Liviu Ciulei, Kelemen Hunor a evocat remarcabila întoarcere la opera lui Anton Cehov a festivalului. „Lumea se schimbă şi ca să nu rămânem asemenea personajelor cehoviene trebuie să facem alegeri responsabile şi alegeri foarte concrete. Din acest punct de vedere, prin reîntoarcerea la acest mare dramaturg, eu sunt convins că putem să reflectăm asupra condiţiei noastre, asupra condiţiei umane şi asupra contextului în care trăim”, a spus Kelemen.
Totodată, el a făcut referire la spectacolul din deschidere – „Trei surori”, după Cehov, în regia lui Andrei Şerban -, descriindu-l ca pe un dialog între un regizor român şi un scriitor rus, dar şi Teatrul Naţional din Budapesta şi Teatrul Naţional din Bucureşti.
Kelemen a ţinut să salute Teatrul Naţional din Budapesta, unde Andrei Şerban a montat această piesă, vorbind pentru câteva momente în limba maghiară.
La finalul galei de deschidere, ministrul Culturii a urat publicului să aibă parte de „o aventură şi magie teatrală”.
Festivalul Naţional de Teatru, care se desfăşoară la Bucureşti până pe 6 noiembrie, va oferi publicului un regal cehovian – dramaturgul rus fiind patronul ediţiei din acest an a manifestării -, dar şi spectacole româneşti, colocvii şi lansări de carte.
Acesta este şi unul dintre motivele pentru care secţiunea intitulată „Focus: Andrei Şerban – Cehoviziuni” se concentrează asupra personalităţii şi creaţiei regizorului Andrei Şerban, artist de renume internaţional şi autor, în ultimii ani, al câtorva spectacole inspirate, direct sau indirect, din universul cehovian.
În cifre, Festivalul Naţional de Teatru propune publicului 32 de producţii, 15 conferinţe şi întâlniri, 13 transmisiuni radiofonice şi 6 lansări de carte de specialitate.
Biletele pentru Festivalul Naţional de Teatru au fost puse în vânzare în 5 octombrie, la teatrele gazdă – Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Naţional de Operetă, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Metropolis, Teatrul Act, Teatrul Ţăndărică, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Balcescu”, Teatrul Arca – Club la Scena, precum şi în reţeaua Vreau Bilet.
Organizatorii festivalului sunt Uniunea Teatrală din România – UNITER, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, coorganizator Institutul Cultural Român.