Erdogan vine în România. Agenda întâlnirilor şi mizele vizitei

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, vine miercuri în vizită în România. Liderul turc se va întâlni, la Bucureşti, cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Victor Ponta, într-un context geopolitic delicat, marcat de conflictele din Ucraina şi Orientul Mijlociu, de consolidarea flancului estic al NATO şi de fortificarea Peninsulei Crimeea în Marea Neagră. Schimburile comerciale dintre România şi Turcia însumează peste 2 miliarde de euro pe an, iar la jumătatea anului trecut în România erau înregistrate peste 13.000 de firme cu participare turcă, cu un capital social subscris de jumătate de miliard de euro.
Economica.net - mar, 31 mart. 2015, 17:11
Erdogan vine în România. Agenda întâlnirilor şi mizele vizitei

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi pe Erdogan la Palatul Cotroceni, după care cei doi oficiali au prevăzute convorbiri tete-a-tete şi în plenul celor două delegaţii oficiale. La ora 12:30, cei doi preşedinţi vor susţine susţină o declaraţie de presă comună.

Ulterior, şeful statului turc se va afla la Palatul Victoria şi va avea o întrevedere cu prim-ministrul Victor Ponta. Cei doi oficiali vor semna mai multe documente bilaterale.

După acest eveniment, premierul Ponta şi preşedintele Erdogan vor participa, la Camera de Comerţ şi Industrie a României, la Forumul de afaceri România – Turcia.

De asemenea, preşedintele Turciei va avea întâlniri cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu şi Valeriu Zgonea.

La finalul zilei, preşedintele Klaus Iohannis şi prima doamnă, Carmen Iohannis, vor oferi un dineu oficial în onoarea preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, şi a soţiei sale, Emine Erdogan.

Potrivit datelor MAE citate de Agerpres, schimburile comerciale dintre România şi Turcia însumează peste 2,1 miliarde de euro anual, din care 1,17 miliarde de euro exporturi şi 971 milioane de euro importuri. La 30 iunie 2014, în România erau înregistrate 13.707 societăţi comerciale cu participare turcă, valoarea capitalului social subscris fiind echivalentul a 504 milioane de euro (711 milioane dolari SUA).

În plan economic, poate cel mai important proiect româno-turc aflat în derulare este cablul electric subacvatic România – Turcia.

Transelectrica şi firma italiană Prysmian PowerLink vor forma o echipă de experţi şi specialişti care să elaboreze studii şi analize ale implicaţiilor tehnice, comerciale, financiare şi juridice aferente finanţării şi construirii cablului submarin de transport electricitate între România şi Turcia, în baza unui memorandum semnat în luna februarie la Palatul Victoria.

Prezent la ceremonia de semnare a documentului, premierul Victor Ponta a arătat că România este un producător important de energie electrică şi are nevoie de pieţe externe, deoarece producţia a depăşit deja consumul intern.

Discuţiile dintre România şi Turcia privind cablul de transport al electricităţii au început în 2006. La acea dată, investiţia era evaluată la 400-500 milioane de euro.

Cine este Erdogan

Fără îndoială unul dintre cei mai carismatici şefi de stat ai vremurilor, Recep Tayyip Erdogan a câştigat anul trecut primele alegeri prezidenţiale directe organizate în Turcia, cu o majoritate de 52%. Erdogan, lider al partidului conservator Justiţie şi Dezvoltare (AKP), este la putere de 12 ani, el servind drept prim-ministru în trei guverne – 2003-2007, 2007-2011, respectiv 2011-2014.

Acuzat de opoziţie şi de mass media internaţionale de reprimarea violentă a protestelor din vara lui 2013 din Parcul Gezi din Istanbul şi de cultivarea unui regim cu accente autoritariste, preşedintele Turciei jonglează în aceste vremuri tulburi cu mai multe situaţii delicate de securitate.

Pe de o parte, Ankara are de-a face cu presiuni din partea NATO în contextul consolidării frontului estic al Alianţei, pe fondul tensiunilor în relaţiile cu Rusia, iar fortificarea Peninsulei Crimeea, anexată anul trecut de Rusia, complică situaţia securităţii în zona Mării Negre. Pe de altă parte, Turcia trebuie să-şi joace cu atenţie rolul de pol de stabilitate în spaţiul musulman, în contextul războaielor care au izbucnit în Siria, Irak şi Yemen.

Relaţiile bilaterale între Republica Turcia şi România

Relaţiile diplomatice între România independentă şi Imperiul Otoman au fost stabilite la 4/16 noiembrie 1878. În anul 1938, relaţiile diplomatice dintre România şi Turcia au fost ridicate la nivel de ambasadă.

După 1989, dialogul politic la nivel înalt a fost deschis în 1991, când preşedintele turc, Turgut Özal, a efectuat, în perioada 18-20 septembrie, o vizită oficială în România. Cu acest prilej a fost semnat Tratatul de prietenie, bună-vecinătate şi colaborare între România şi Republica Turcia.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...