Sergiu Lucinschi, sub control judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea DNA de arestare preventivă a lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, urmând ca acesta să fie cercetat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile într-un dosar în care este acuzat de şantaj şi trafic de influenţă.
Economica.net - mie, 01 apr. 2015, 07:02
Sergiu Lucinschi, sub control judiciar

În acelaşi dosar, Constantin Comăneanu, ofiţer de poliţie din cadrul DIICOT, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia instanţei nu este definitivă, scrie Agerpres.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Sergiu Lucinschi trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Poliţia Oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, conform programului de supraveghere; să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea organului judiciar; să nu se apropie de ceilalţi coinculpaţi din dosar, precum şi de suspecţii, denunţătorii, persoanele care au calitatea de martori sau experţi în dosarul deschis de DNA.

Sergiu Lucinschi a fost reţinut luni noapte de procurorii DNA pentru şantaj şi trafic de influenţă. În dosar a fost reţinut şi Constantin Comăneanu, ofiţer de poliţie din cadrul DIICOT, pentru luare de mită.

‘În perioada decembrie 2014 – martie 2015, inculpatul Lucinschi Sergiu, beneficiind de complicitatea altor persoane, a exercitat asupra unui om de afaceri acţiuni de constrângere, pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4.000.000 euro, nedatorată de acesta din urmă, în vederea retragerii unei plângeri penale formulate la DIICOT pentru mai multe infracţiuni (printre care şi gestiune frauduloasă)’, susţine DNA.

Procurorii arată că Sergiu Lucinschi i-a promis omului de afaceri că va depune diligenţele necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor într-o infracţiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.

Totodată, în acelaşi context, Constantin Comăneanu, care desfăşura activităţi specifice în acelaşi dosar, printr-un intermediar, i-a solicitat omului de afaceri o sumă de bani, iniţial neprecizată, afirmând că poate influenţa modul de soluţionare al dosarului respectiv.

‘Mai mult, pentru a-i întări încrederea, Comăneanu, prin acelaşi intermediar, i-a transmis omului de afaceri o copie a plângerii depuse de Lucinschi şi i-a comunicat totodată că se va lua împotriva lui măsura arestării, lucru care s-a şi întâmplat ulterior. Având în vedere că informaţiile se confirmaseră, după punerea sa în libertate, omul de afaceri a fost de acord să îi înmâneze intermediarului suma de 30.000 euro, din cei 50.000 de euro pretinşi iniţial, în vederea rezolvării favorabile a dosarului său. Din această sumă, la 30 martie 2015, persoana intermediară a remis suma de 5.000 de euro inculpatului Comăneanu, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante’, mai spune DNA.

Sursa citată menţionează că în aceeaşi perioadă, pentru a adăuga presiunii descrise un mijloc de constrângere şi mai puternic, în concordanţă cu cuantumul sumei respective, Lucinschi a pretins că are influenţă, direct şi indirect (mediat), asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea unor cauze penale care-l priveau pe omul de afaceri.

‘În acest sens, Lucinschi i-a mai promis omului de afaceri că va determina organele judiciare să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv efectuarea de demersuri pentru ridicarea unor sechestre instituite asupra bunurilor omului de afaceri şi pentru soluţionarea dosarelor într-o manieră favorabilă acestuia din urmă, indiferent de probele existente. La 17 martie, pentru acest ‘ajutor’, Lucinschi a pretins şi a primit de la omul de afaceri dreptul de creanţă asupra sumei de 2.000.000 euro, în forma unui contract fictiv de împrumut. Prin acest document, omul de afaceri recunoştea că ar datora personal lui Lucinschi 2.000.000 euro, angajându-se să îi restituie până la 24 decembrie’, au mai constatat procurorii.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...