„În activitatea ANAF, creanțele rezultate din hotărârile judecătorești reprezintă 1% de recuperat, restul de 18 miliarde de lei – trebuie să avem o agenție care să se preocupe doar de acest lucru”, a spus Victor Ponta, citat de Digi24.
„Am propus înființarea agenției în cadrul ministerului pentru că aici funcționează deja un oficiu care se referă la procedurile internaționale în materia sechestrării bunurilor. Va trebui să existe o foarte bună colaborare între instituții de aici înainte. Oficiul va fi integrat, structurat. Proiectul a fost lucrat cu Ministerul Finanțelor”, a spus și ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.
Premierul spune că valoarea totală care trebuie recuperată este de 3,2 miliarde lei, dar că de la multe persoane condamnate nu se mai poate recupera nimic.
Şeful ANAF a declarat recent, referindu-se la problematica recuperărilor, că o parte din motivele importante care au generat o rată scăzută de recuperare este faptul că deciziile instanţelor se comunică direct unităţilor de administrare, fără a exista o bază de date la nivel naţional, instrumentări de dosare cu autori necunoscuţi sau firme fantomă care duc la hotărâri de judecată ce nu pot fi valorificate (se dispune însă confiscarea şi în astfel de cazuri, iar sumele se adaugă la total), situaţii în care motivarea şi comunicarea hotărârilor de judecată se face cu destulă întârziere, astfel încât bunurile ajung să fie vândute până ca ANAF să fie înştiinţată că trebuie să efectueze confiscarea, există chiar şi situaţii în care bunurile mobile sau imobile ce urmează a fi valorificate prin licitaţie să nu prezinte niciun fel de interes chiar şi în condiţiile în care preţul de pornire este diminuat cu 50%.