Bulgaria vrea s-o ia înaintea României în materie de anticorupție

Guvernul de la Sofia a decis să-și restructureze agențiile anticorupție pentru a scăpa de criticile Bruxelles-ului. De acum, instituțiile vor avea acces la informații despre conturile și taxele înalților funcționari. Va fi creată și o instituție similară DNA-ului românesc, scrie RFI Romania. 
Economica.net - sâm, 04 apr. 2015, 12:35
Bulgaria vrea s-o ia înaintea României în materie de anticorupție

 Planul a fost prezentat de vicepremierul Meglena Kuneva și este menit să diminueze corupția din sistemul judiciar și de securitate, relatează Bloomberg. De asemenea, pachetul legislativ ar trebui să elimine mitele primite de funcționarii din eșaloanele inferioare, dar trebuie aprobată întâi de guvern țo apoi de Parlamentul de la Sofia.

Bulgaria și România au primit numeroase avertismente din partea partea UE pentru a lupta mai eficient contra corupției. Însă, în timp ce România a făcut progrese „impresionante”, schimbările în Bulgaria au bătut pasul pe loc din pricina haosului politic, relatează Bloomberg.

Însă chiar și aceste măsuri, dacă vor fi apribate, nu vor fi suficiente în absența unui plan de acțiune mai detaliat, a explicat Kalin Slavov, director executiv al Transparency International Bulgaria.

Un „DNA” bulgăresc

După modelul României, Bulgaria își va crea o structură anticorupție asemănătoare cu DNA. Structura va investiga faptele de corupție ale înalților oficiali, pentru ca Bulgaria să nu mai fie percepută drept una dintre cele corupte țări ale Europei.

Noua instituție va fi constituită din procurori, anchetatori și inspectori și ar urma să devină operațională la începutul anului viitor, probabil în luna aprilie. Guvernul de la Sofia estimează că 7.670 de responsabili ar putea fi investigați de această nouă autoritate, relatează Agerpres. De asemenea, cei care vor furniza autorităților informații de natură să ajute anchetele vor primi sume de bani drept recompensă. „Nu înregistrăm progrese în lupta împotriva corupției la nivel înalt”, a admis vice-premierul Meglena Kuneva. Ea a subliniat că Bulgaria dorește să urmeze exemplul României, unde politicieni, oficiali și oameni de afaceri au fost investigați și condamnați pentru corupție.

Premierul Borisov: Bulgaria va depăşi România în combaterea corupţiei

Șeful guvernului de la Sofia are însă o altă poziție. Boiko Borisov promite reformarea rapidă a sistemului judiciar și subliniază că Bulgaria va depăşi România în combaterea corupţiei şi infracţionalităţii organizate, relatează site-ul Novinite.com.

Într-un discurs rostit la Varna, premierul bulgar a afirmat că România a fost monitorizată o dată la şase luni în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, în timp ce Bulgaria era monitorizată la un an şi jumătate.

„Dintr-un anumit punct de vedere, România încearcă să ne ajungă pe noi din urmă. În acelaşi timp, noi am vrut, dacă este posibil, să fim trataţi separat de ei în privinţa aderării la Schengen. Ceea ce s-a întâmplat în ultimul an şi jumătate este că românii ne sunt daţi nouă ca exemplu. Timp de patru ani, ei au fost în urma noastră”, a mai spus Borisov, potrivit căruia Bulgaria va depăşi din nou România în trei-patru luni.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...