Socol: Reducerea TVA la alimente va mări puterea de cumpărare a românului cu procente cuprinse între 4 şi 15%

Reducerea TVA la alimente va mări puterea de cumpărare a fiecărui român cu procente cuprinse între 4 şi 15%, a declarat, marţi,pentru Agerpres, consilierul premierului pe probleme macroeconomice, Cristian Socol.
Economica.net - mar, 07 apr. 2015, 12:42
Socol: Reducerea TVA la alimente va mări puterea de cumpărare a românului cu procente cuprinse între 4 şi 15%

‘Ne permitem să reducem TVA la 9% mai repede decât era preconizat, ca urmare a creşterii economice, reducerii risipei în cheltuielile publice şi încasării mai multor venituri la buget din îmbunătăţirea colectării şi reducerii evaziunii. Vom continua cu reducerea TVA general la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, respectând astfel toate angajamentele luate în Programul de Guvernare’, a spus Socol.

Acesta consideră că reducerea TVA la 9% pentru toate alimentele şi măsura privind reducerea preţului la medicamente de la 1 iunie vor avea un impact direct şi indirect asupra a 50% din coşul de consum al unei familii obişnuite.

‘Măsura decisă azi are un impact major mai ales în cazul gospodăriilor cu venituri reduse, a căror pondere a alimentelor în coşul de consum este mai ridicată. Reducerea preţurilor cu 15% la această categorie de produse precum şi scăderea preţului medicamentelor vor conduce la o putere de cumpărare mai mare cu 5,3% pentru o persoană cu pensia medie şi de 8,3% pentru un pensionar cu pensia minimă. În cazul unui salariat cu câştigul mediu net lunar plusul de putere de cumpărare va fi de 4,5%. Cea mai mare creştere a puterii de cumpărare de 14% se va realiza în cazul unei persoane cu salariul minim, ţinând cont şi că de la 1 iulie acesta va creşte cu 75 RON, explică consilierul primului ministru.

Mai mult, precizează că măsura decisă marţi va conduce şi la reducerea evaziunii fiscale ‘ştiindu-se că evaziunea la carne este estimată la 30-40% din piaţă, iar la legume fructe la 50-60% din piaţă’.

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, scăderea TVA la 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice şi la serviciile de alimentaţie publică, începând de la 1 iunie anul acesta.

‘În urma discuţiilor pe care le-am avut şi cu Ministerul de Finanţe, evident presiunea Ministerului Agriculturii, cu Banca Naţională, cu FMI, cu Comisia Europeană, am luat decizia, şi astăzi vom aproba ordonanţa de urgenţă prin care, de la 1 iunie, toate, absolut toate alimentele, nu doar cele cinci alimente de bază, absolut toate produsele agro-alimentare din România vor avea o cotă de TVA de 9%. Şi toate băuturile nealcoolice’, a spus Ponta, la începutul şedinţei de guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...