UE analizează posibile ajutoare de stat acordate băncilor din zona euro

Comisia Europeană a anunţat marţi că a început să strângă dovezi cu privire la calitatea anumitor active incluse în capitalul propriu al băncilor din patru state membre ale zonei euro, un demers care ar putea să se finalizeze printr-o investigaţie cu privire la acordarea de ajutoare de stat ilegale, transmite AFP.
Economica.net - mar, 07 apr. 2015, 13:39
UE analizează posibile ajutoare de stat acordate băncilor din zona euro

‘Putem confirma că scrisori administrative au fost trimise Spaniei, Italiei, Portugaliei şi Greciei’, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Lucia Caudet.

Executivul comunitar vizează aşa numitele ‘deferred tax assets-DTA’, activele de impozit amânat, care reprezintă diferenţa între rezultatul contabil şi cel fiscal al unei companii. Este vorba de impozite care pot fi recuperate în cursul exerciţiilor viitoare. Spre deosebire de alte state din zona euro, Spania, Italia, Portugalia şi Grecia acceptă ca aceste DTA-uri să facă parte din capitalul propriu al băncilor. Comisia Europeană va încerca să stabilească dacă este vorba de o formă de ajutor de stat ilegale, scrie Agerpres.

‘Reglementările europene prevăd că DTA nu pot fi incluse în capitalul propriu şi nici nu ar mai trebui luate în calcul la calcularea capitalului propriu ale băncilor până în 2019’, a spus Lucia Caudet. Însă nici regulile europene şi nici normele Basel III nu oferă detalii cu privire la calcularea acestor active din punct de vedere al ajutoarelor de stat ‘şi acest lucru îl vom analiza’, a precizat purtătorul de cuvânt.

Normele Basel III, elaborate după izbucnirea crizei financiare, vizează mai ales consolidarea fondurilor proprii ale băncilor, precum şi rezervele lor de lichidităţi pentru a limita riscurile de faliment şi a evita noi crize. Ele prevăd impunerea pentru instituţiile bancare a unei rate de fonduri proprii de 8% până la finalul lui 2018.

 

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...