5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi – 8.04.2015

Interviu cu şeful Dacia - Un avertisment pentru România - Cum se va simţi scăderea TVA la alimente în buzunarul nostru, în afacerile procesatorilor, în bătătura fermierilor şi în funcţionarea statului - Care este cel mai ieftin magazin pentru cumpărăturile de Paşte - Afaceri neautorizate în familia ministrului de Finanțe - Cine sunt cei mai mari exportatori de produse agroalimentare din România - Falimentul Caritas. Schema care a arătat gradul de prostie şi de hoţie al românilor. Citeşte pe larg revista presei din 8 aprilie 2015.
Economica.net - mie, 08 apr. 2015, 05:13
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi - 8.04.2015

Scaderea TVA la alimente: in buzunarul consumatorului, in afacerile procesatorilor, in batatura fermierilor si in functionarea statului – Hotnews. Specialistii din mai multe sectoare ale economiei romanesti apreciaza ca reducerea TVA la alimente de la 24% la 9% , de la 1 iunie 2015, anuntata marti de Guvern, va avea efecte pozitive in cel putin 4 directii relevante ale societatii: pentru consumatori, pentru industria alimentara, pentru fermierii romani si pentru bugetul de stat, care asigura functionarea institutiilor si a serviciilor de baza pentru populatie.

INTERVIU Nicolas Maure, seful Dacia: Dupa 2020 nimeni de la Renault-Nissan nu va intelege cum de nu exista un sistem minim de autostrazi in Romania. Daca Sibiu-Pitesti nu e gata pana atunci, va trebui sa luam decizii importante – Hotnews. Automobile Dacia nu vrea sa ia masuri radicale la Mioveni in urmatorii ani, insa are un plan ambitios de robotizare a uzinei si in 2020 vor fi luate decizii cruciale, daca sistemul de autostrazi nu se imbunatateste, a spus intr-un interviu pentru HotNews.ro, Nicolas Maure, presedinte al Automobile Dacia. „Nu vrem sa fim brutali si sa reducem puternic numarul de angajati cum face Ford. Vrem sa pastram locurile de munca oricat e posibil”.Despre primele Dacii cu motor Euro 6, despre amenintarea turceasca si despre posibilitatea producerii de noi modele Nissan si Renault la uzina din Arges, în articolul de aici.

Reducerea TVA lasă 5 mld. lei în buzunarele consumatorilor dacă retailerii reduc preţurile – ZF. Dacă reducerea TVA se va vedea în întregime la raft, preţurile ar trebui să coboare cu 12%. Guvernul are curaj să scadă TVA pentru că veniturile pe primul trimestru au crescut cu 10%. Finanţele au încasat în T1 cu 5,4 mld. lei mai mult decât au cheltuit. Guvernul a făcut o mişcare surpriză anunţând reducerea de la 1 iunie a TVA la 9% de la 24%, nu doar la alimentele de bază, ci pentru toate produsele agroalimentare, băuturile nealcoolice şi servicii din alimentaţia publică, fără diferenţiere.

Afaceri neautorizate în familia ministrului de Finanțe – DIGI24. Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici câştigă 5.000 de euro lunar dintr-o afacere cu probleme. Primeşte chirie de la restaurantul mamei lui, care nu are autorizaţie de funcţionare. Poliţia Locală a reclamat problemele la Fisc, iar acum părţile se judecă.

MASA DE PAŞTE. Cât costă ACELAŞI COŞ DE PRODUSE la Auchan, Billa, Carrefour, Cora, Kaufland şi Mega Image – Gândul. Carrefour este cea mai ieftină reţea de comerţ modern în timp ce Billa este cea mai scumpă, potrivit unui calcul Gândul în baza unui coş de cumpărături în care au fost puse aceleaşi alimente care pot fi folosite la masa de Paşte.

ANRP, bancomatul afacerilor cu despăgubiri – DIGI24. Statul român a plătit miliarde de euro despăgubiri pentru proprietățile confiscate de comuniști. Suma ascunde o poveste de necrezut. De 10 ani, există o instituție prin care se fac aceste plăți: Fondul Proprietatea. O instituție care, spun procurorii, a fost parazitată de un grup de „băieţi deştepţi”. Ei cumpărau pe nimic drepturile litigioase ale proprietarilor care și-au pierdut răbdarea să mai aștepte. În mod surprinzător, pentru inițiați, procedura despăgubirii era scurtă. Reţeaua comercianţilor de drepturi litigioase a fost scoasă la lumină de anchetele penale.

Cine sunt cei mai mari exportatori de produse agroalimentare din România – Capital.

Falimentul Caritas. Schema care a arătat gradul de prostie şi de hoţie al românilor – Adevărul. În prima jumătate a anului 1993, Caritas devenise atât de popular încât ziarele publicau ştiri despre găşti de copii care se jucau de-a Caritasul prin scările de bloc, investind banii de buzunar şi restul de la pâine. La televiziunea publică, Mihai Tatulici populariza Caritasul la „Veniţi cu noi pe programul 2“, iar ziarele scriau şi de bine, şi de rău, dar scriau zilnic despre „Minunea de la Cluj“. Discotecile de pe litoral erau pline de îmbogăţiţi peste noapte la Caritas. Se aduceau maşini din Germania, preţul apartamentelor din Cluj-Napoca sărea în aer, iar despre „creierul Caritasului“, Ioan Stoica, se vorbea ca despre un mare filantrop, comparabil cu George Soros.

Românul care creează strategii financiare pentru BMW – Capital. George Popârlan este unul dintre puţinii români care lucrează pentru compania germană BMW şi nu pe orice poziţie, ci pe una de conducere. Din 2009, George Popârlan, 37 de ani, ocupă funcţia de Market Development Manager EMEA Region. Mai concret, acesta se ocupă de implementarea şi dezvoltarea serviciilor şi produselor BMW Financial Services în toate ţările din regiune, în concordanţă cu viziunea şi strategia BMW Group precum şi stabilirea de parteneriate cu bănci şi companii de leasing locale. În ţările în care BMW Financial Services nu are propriile entităţi, precum România, compania a ales să implementeze produsele şi serviciile financiare cu ajutorul unor parteneri locali (bănci, companii de leasing).

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...