‘Nu este exclusă circulaţia alternativă, în funcţie de numerele pare sau impare ale plăcuţelor de înmatriculare’, dacă nivelul înalt de poluare se menţine, a declarat ministrul mediului, doamna Segolene Royal, postului de ştiri BFMTV.
Airparif, organismul însărcinat cu supravegherea calităţii aerului în regiunea pariziană, a anunţat pentru joi a doua zi consecutivă cu un grad de poluare mai înalt decât cel obişnuit, scrie Agerpres.
Miercuri, pragul de 50 de micrograme de particule fine pe metru cub de aer, care presupune informarea populaţiei celei mai fragile (copiii, bolnavii), a fost depăşit în regiunea pariziană unde poluarea se va menţine în următoarele zile.
Joi, în regiunea pariziană, pragul de poluare ar trebuie să fie cuprins, potrivit Airparif, între 50 şi 60 de micrograme pe metru cub de aer (…), reprezentând ‘o uşoară creştere’ faţă de miercuri, în condiţiile în care situaţia atmosferică actuală nu favorizează dispersarea agenţilor poluanţi, a subliniat prefectura Parisului.