În perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2015, producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 2,4%, faţă de primele două luni din 2014, activitatea derulată în industria prelucrătoare consemnând o majorare de 3,6%. La polul opus, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 5,8%, iar industria extractivă cu 4,8%, scrie Agerpres.
Totodată, producţia industrială, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în intervalul ianuarie-februarie, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2014, a crescut cu 3,3%, ca urmare a creşterii industriei prelucrătoare (+4,9%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au scăzut cu 5,6%, respectiv cu 3,7%.
Potrivit datelor INS, în luna februarie 2015, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 4,8%, datorită activităţii din industria prelucrătoare (+6,7%), în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au scăzut cu 9,5%, respectiv cu 1,8%.
În acelaşi timp, producţia industrială, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a rămas la acelaşi nivel cu cel din luna precedentă. Industria prelucrătoare a crescut cu 0,1%, iar producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au scăzut cu 4,3%, respectiv cu 1,7%.
Datele comparative februarie 2015 vs februarie 2014 arată că producţia industrială (serie brută) a crescut cu 3,2% în acest an, susţinută de creşterea industriei prelucrătoare (+4,7%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 7% şi industria extractivă cu 5,9%.
Producţia industrială, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, în februarie 2015, cu 3,1%, ca urmare a creşterii industriei prelucrătoare (+4,4%), în comparaţie cu februarie 2014. La capitolul scăderi sunt consemnate: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut (-6,8%), respectiv activitatea din industria extractivă (-5,4%).