ANOFM: Proiect cu finanţare europeană dedicat îmbătrânirii active pe piaţa muncii din România

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) implementează un proiect dedicat conştientizării opiniei publice din România cu privire la efectele pozitive pe care le are îmbătrânirea activă pe piaţa muncii, în condiţiile în care la finalul lunii februarie şomerii cu vârsta de peste 55 de ani reprezentau 15% din totalul şomerilor înregistraţi în România.
Economica.net - joi, 09 apr. 2015, 18:46
ANOFM: Proiect cu finanţare europeană dedicat îmbătrânirii active pe piaţa muncii din România

Potrivit datelor înregistrate în evidenţele ANOFM, în primele două luni ale anului 2015, au fost identificate locuri de muncă pentru 4.258 de persoane cu vârsta peste 55 de ani, reprezentând 8% din totalul persoanelor ocupate. Numărul şomerilor aparţinând acestei categorii de vârstă a fost de 74.324 de persoane la sfârşitul lunii februarie 2015, aproximativ 15% din totalul şomerilor înregistraţi.

„În contextul unei implicări reduse a seniorilor pe piaţa muncii, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă transmite un mesaj, în special angajatorilor dar şi persoanelor peste 55 de ani, prin implementarea unui proiect cu titlu sugestiv „Fii activ la orice vârstă!”, se arată într-un comunicat al beneficiarului de proiect.

Derulat în parteneriat cu două companii naţionale din domeniul comunicării şi PR, respectiv SC Rusu & Borţun Consultanţă SRL şi SC System& Network Solution SRL proiectul urmăreşte conştientizarea opiniei publice din România cu privire la efectele pozitive pe care le are îmbătrânirea activă pe piaţa muncii, pe de o parte asupra individului (rol activ în societate, ceea ce determină bunăstare fizică şi psihică, respect de sine, independenţă etc.), şi pe de altă parte asupra societăţii (creştere economică, sporirea calităţii vieţii prin integrarea socială a unui grup relativ pasiv şi marginalizat etc.)

Tipărirea şi diseminarea materialelor informative menite să faciliteze accesul persoanelor peste 55 de ani pe piaţa muncii, elaborarea şi transmiterea comunicatelor de presă, difuzarea unor clipuri video şi audio al căror mesaj se estimează a avea un puternic impact motivaţional în rândul publicului ţintă sunt doar câteva instrumente ale campaniei derulate în cadrul acestui proiect.

„Fii activ la orice vârstă!” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, axa prioritară 4, „Modernizarea Serviciului Public de Ocupare”.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...