Alţi doi islamişti au fost condamnaţi la moarte în contumacie, iar alte 23 de persoane au fost condamnate la închisoare pe viaţă, printre care şi cetăţeanul egipteano-american Mohamed Soltan, deţinut din august 2013 şi aflat în prezent în greva foamei. Cel din urmă a fost condamnat pentru transmiterea de ştiri false şi susţinerea Fraţilor musulmani. El este fiul predicatorului Fraţilor musulmani Salah Soltan, care a fost şi el condamnat la moarte sâmbătă.
Mohamed Badie este judecat pentru mai multe capete de acuzare. În februarie, un alt tribunal l-a condamnat pe el şi pe alţi lideri islamişti la închisoare pe viaţă, într-un alt caz.
Sentinţele pot fi atacate cu recurs în faţa celei mai înalte instanţe civile din Egipt, iar procesul s-ar putea prelungi ani de zile până la pronunţarea unui verdict.
Cei condamnaţi sâmbătă sunt doar figurile de prim-plan din miile de persoane reţinute după destituirea de către armată a preşedintelui Mohamed Morsi, în 2013.