Cine a câştigat cu două bonuri la Loteria Fiscală

Un sibian se numără printre românii care au devenit câştigătorii primei extrageri a Loteriei Bonurilor, organizată de Ministerul de Finanţe, scrie ROMANIA TV.
Economica.net - lun, 13 apr. 2015, 18:12
Cine a câştigat cu două bonuri la Loteria Fiscală

„La un moment dat mă gândeam să și lipesc bonurile, dar mă gândeam că se vor rupe dacă trebuie să le dezlipesc. Așa că le-am prins cu agrafe, pe zile. Știam că urmează extragerea, fiul meu a pornit televizorul mai tare, eram cu niște musafiri la masă. Mi-am zis numai să nu fie extrase numere mai mari, că nu aveam bonuri din astea. Sunt militar pensionat, dar lucrez în continuare în alt domeniu. Și aproape de serviciul meu este un chioșc din-ăsta, cu Fornetti. Aproape în fiecare zi îmi cumpăr câte ceva de acolo, mai și câte o cafea. Când am auzit la televizor că prima cifră e zero, că și a doua e zero, atunci i-am zis fiului meu să caute bonurile din șapte februarie. Și am din acea dată un bon de 6,45 lei și unul de 6,90”, a povestit sibianul pentru turnulsfatului.ro.

Loteria Bonurilor a fost lansată de autorități pentru a determina cât mai mulți români să ceară bonul de casă atunci când cumpără ceva, în ideea reducerii evaziunii fiscale.

„Până acum nu țineam bonurile. Adică le luam, dar nu le păstram, căci nu aveam motiv. Acum, pentru prima extragere, aveam vreo șaizeci de bonuri, cam așa. Din fire sunt mai optimist. Acum trei ani am mai câștigat la Loto. Am avut cinci numere. Dacă îl aveam și pe al șaselea, câștigam vreo 13 milioane de euro”, povestește Marius V.

La Loteria de acum, la care are două bonuri câștigătoare, nu se așteaptă însă la un câștig mare. „Vor fi fiind mulți care au bonuri din-astea. Nu cred că voi câștiga mai mult de câteva sute de lei”, este de părere Marius V.

Premiul acestei prime extrageri a Loteriei bonurilor este de un milion de lei. În termen de 30 de zile de la extragerea de luni, 13 aprilie, toți românii care au un bon cu o valoare cuprinsă între 6,00 și 6,99 de lei trebuie să se prezinte la sediul Fiscului cu bonul original și actul de identitate. După trecerea celor 30 de zile, reprezentanții Ministerul Finanțelor vor număra câștigătorii, între care premiul de un milion de lei va fi împărțit în mod egal, scrie ROMANIA TV.

Următoarea extragere a Loteriei Bonurilor va avea loc pe 17 mai. La această extragere participă toate bonurile emise în cursul lunii aprilie, pentru valori cuprinse între 1 și 999 de lei.

‘Revendicarea premiilor se face, începând cu prima zi după efectuarea extragerii, până la data de 13 mai a.c. inclusiv, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător emis în perioada 02 februarie – 28 martie a.c., alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul. Formularul cererii poate fi obţinut gratuit de la administraţia fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul www.mfinante.ro’, se menţionează în comunicat.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

Plata câştigurilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după verificarea autenticităţii şi realităţii bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor, de către organele competente ale ANAF.

Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, de Sărbători.

Pentru extragere sunt valabile bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masă, precum şi cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplătitoare de TVA.

La prima extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 2 februarie – 28 martie 2015, iar participarea la loterie nu presupune o înregistrare prealabilă a bonurilor fiscale în nicio bază de date/website şi nici depunerea acestora înainte de efectuarea extragerii la sediile instituţiilor implicate în organizare. Bonurile rămân la posesorii acestora care, după extragere, vor verifica dacă sunt câştigătoare. Valoarea totală a premiilor este de un milion de lei.

‘Loteria Româna are exclusiv calitatea de organizator al extragerilor pentru această loterie, iar acestea se vor efectua cu urnele şi bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto’, se mai arată în comunicatul transmis AGERPRES.

Extragerile au loc în prezenţa unei comisii de tragere formată din câte un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi C.N. ‘Loteria Româna’ S.A., iar bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de extragere.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...