Vânzările Ford în Europa au crescut cu 12,5%, în primul trimestru

Constructorul auto american Ford a anunţat, marţi, că, în primul trimestru al acestui an, vânzările sale pe piaţa din Europa au crescut cu 12,5%, depăşind creşterea generală de 9% înregistrată de industria auto, informează un comunicat de presă.
Economica.net - mar, 14 apr. 2015, 14:54
Vânzările Ford în Europa au crescut cu 12,5%, în primul trimestru

În primele trei luni ale acestui an, Ford a livrat pe principalele sale 20 de pieţe auto europene (printre care se numără şi România) un număr de 335.100 de autoturisme, în creştere cu 12,5% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce cota sa de piaţă a crescut cu 0,2 puncte procentuale, până la 8,2%.

Creşterea vânzărilor Ford s-a datorat cererii puternice pentru noile versiuni ale modelelor Mondeo şi Transit, precum şi îmbunătăţirii vânzărilor de automobile de teren Kuga şi EcoSport.

„Strategia noastră de a investi în crearea uneia dintre cele mai noi game de produse din industria auto începe să dea roade, în condiţiile în care vedem creşteri constante pe piaţa vehiculelor pentru pasageri şi creşteri mari pentru vehiculele comerciale. În primul trimestru, am devenit cea mai vândută marcă de vehicule comerciale din industrie, în creştere faţă de locul şapte în urmă cu trei ani, graţie noii noastre game de vehiculele comerciale”, a declarat vicepreşedintele de vânzări de la Ford Europa, Peter Fleet.

Potrivit acestuia, creşterea vânzărilor de autoturisme se datorează revenirii economiei, pe măsură ce scăderea şomajului şi ieftinirea energiei au lăsat mai mulţi bani la dispoziţia consumatorilor.

Ford se pregăteşte în prezent să lanseze noile C-MAX şi Grand C-MAX, precum şi modelele S-MAX şi Galaxy.

La vară, Ford va începe să vândă noile Mustang fastback şi convertibilă în Europa, iar la finele anului va demara producţia la SUV-ul Ford Edge şi hacthback-ul Focus RS.

În România, Ford a început producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, primul produs al acestei fabrici şi primul autovehicul românesc de 5 stele EuroNCAP.

Tot în 2012, Ford a demarat la Craiova şi producţia motorului EcoBoost.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...