Bogdan Chiriţoiu a explicat că, în urma aplicării proiectului, s-au redus cu 10% costurile administrative ale Consiliului Concurenţei, au fost elaborate 38 de acte normative, ghiduri şi alte documente metodologice, au fost semnate protocoale de colaborare cu agenţiile de reglementare, în scopul coordonării în timp real a politicilor sectoriale cu politica de concurenţă şi s-a îmbunătăţit dialogul cu mediul juridic, scrie Agerpres.
În acelaşi timp, a fost implementată o nouă arhitectură organizaţională la nivelul Consiliului Concurenţei, personalul autorităţii de concurenţă a beneficiat de cursuri de instruire pe teme juridice, economice şi management specific echipei investigaţiilor, precum şi în domeniul aplicaţiilor informatice specializate. Au fost organizate cursuri pentru instruirea personalului CC, precum şi al altor instituţii cu privire la analiza impactului reglementărilor asupra mediului concurenţial.
‘Odată cu modificarea Legii concurenţei şi implementarea reformelor graduale rezultate în urma acestui proiect, Consiliul va face pasul decisiv către o nouă etapă în evoluţia sa: o politică de concurenţă echilibrată care să fie predictibilă pentru mediul de afaceri, dar, în acelaşi timp, să fie şi suficient de adaptabilă în contextul unui mediu economic din ce în ce mai dinamic’, a precizat Chiriţoiu.
Proiectul ‘Eficientizarea activităţii de aplicare a politicilor de concurenţă în corelare cu politicile sectoriale, cod SMIS 39072’ s-a desfăşurat pe o perioadă de 36 de luni, iar Banca Mondială a acordat consultanţă Consiliului Concurenţei, în scopul promovării principiilor de concurenţă în administraţia românească.
Proiectul PO DCA cod SMIS 39072 a fost finanţat prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Proiectul a fost finanţat din Fondul Social European şi de la Bugetul de Stat.
Valoarea totală a proiectului a fost de 19.843.594,63 lei, din care: 16.952.055,44 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European; 2.991.539,19 lei – cofinanţare.