A apărut asigurarea de criză COVID 19. Cât te costă să acoperi toate riscurile, de la boală și șomaj până la moștenirea copiilor

10 11. 2020
virus_5080424_1920_25962100

Prețul pachetului pleacă de la 120 de lei pe o lună, adică 1.440 de lei pe an, o parte din acești bai mergând către componenta de economisire.

Asigurarea Prima, așa cum se numește produsul, acoperă economisirea (la finalul contractului copilul va primi suma asigurată garantată ce depinde de valoarea primei, și asta indiferent de situațiile neprevăzute care pot apărea, inclusiv deces al părintelui), riscul de deces din accident al părintelui (situație în care copilul primește la acel moment în plus 50.000 lei sumă asigurată fixă), acoperiri medicale pentru copil (6.000 lei/an contractual, suma asigurată pentru intervenție chirurgicală din accident și intervenție chirurgicală la nivelul apendicelui, amigdalelor, polipilor nazali; respectiv 200 lei/zi pentru spitalizare din accident, apendicită, amigdalită, polipi nazali și imobilizare în aparat gipsat). Opțional, pachetul poate fi completat cu extraopțiunea de șomaj (caz în care asigurarea acoperă o sumă de 2400 lei/lună, timp de 3 luni / an contractual pentru susținerea activităților celui mic).

Asigurările de sănătate au prins avânt de la debutul pandemiei de COVID 19, așa cum a mai arătat Economica, în contextul în care românii au început să se teamă pentru sănătatea lor. O creștere se poate vedea și pe segmentul asigurărilor de viață, acolo unde mai multe firme mari, cum ar fi Generali, Groupama, NN, Metropolitan Life sau Allianz Țiriac au dezvoltat produse interesante. Toate acese companii enumerate, dar și altele din România, oferă asigurări de viață cu componentă investițională sau cu acumulare, unele mai avantajoase decât cel al Eurolife FFH. De asemenea, majoritatea  includ, opțional și riscurile generate de COVID. Și oferta de asigurări de sănătate a devenit foarte variată, cele mai interesante oferte venind tot de la firmele citate mai sus.