A apărut o nouă alternativă la Android, sistemul open source Tizen
Deocamdată, Tizen va concura cu un alt sistem open source nou intrat pe piaţă, Firefox OS, precum şi cu Windows Phone al Microsoft şi un sistem de operare modernizat al BlackBerry.
Tizen este susţinut de numeroşi operatori de telefonie mobilă, care vor un concurent serios pentru sistemele Google şi Apple.
Samsung Electronics a devenit cel mai mare producător de smartphone-uri la nivel mondial în mare parte datorită adoptării Android, dar este şi un susţinător puternic al Tizen.
Un purtător de cuvânt al companiei sud-coreene a declarat marţi că Samsung renunţă la propriul sistem Bada în favoarea Tizen.
Samsung va continua însă să fabrice telefoane pentru sistemul Android.
Yves Maitre, director la Orange, a declarat la Mobile World Congress că operatorul va lansa telefoane cu sistemul Tizen în Franţa în acest an, iar în ţările în dezvoltare în 2014.
Între susţinătorii Tizel se află Sprint Nestel, Intel şi Huawei Technologies.
Telefoanele cu sistem Tizel vor funcţiona şi vor arăta aproape la fel cu cele cu sistem Android, cu excepţia faptului că iconiţele aplicaţiilor vor fi rotunde şi nu pătrate.
Firefox OS, prezentat duminică la Barcelona, are la rândul său iconiţe rotunde, iar telefoane dotate cu acest sistem vor fi lansate în acest an.
Firefox şi Tizen sunt sisteme open source, susţinute de organizaţii non-profit, şi pot fi personalizate, astfel că operatorii de telefonie pot controla modul de funcţionare al acestora pe telefoanele comercializate.
Apple în schimb deţină controlul total asupra funcţionării sistemului iOS pe iPhone-uri.
Ideea de a crea un sistem de operare open source nu este nouă. Android este un sistem open source creat de Google. Totuşi, niciun sistem open-source controlat de organizaţii non-profit nu a avut succes.
Sistemul Tizen se bazează pe alte două variante eşuate, MeeGo şi LiMo.
Tizen Association a anunţat că telefoanele cu acest sistem vor fi lansate concomitent cu mii de aplicaţii.