A doua cea mai înaltă instanţă europeană a anulat ordinul prin care Apple trebuia să plătească taxe retroactive de 13 miliarde de euro în Irlanda

Economica.net
16 07. 2020
how_to_get_set_up_with_zoom_apple_devices_walkthrough_iphone_ipad_12480300

Comisia Europeană a afirmat acum patru ani că Apple a beneficiat de ajutor de stat ilegal prin intermediul a două decizii ale Irlandei care au redus artificial obligaţiile fiscale ale companiei timp de două decenii, până la un minim de 0,005% în 2014.

”Curtea generală anulează decizia contestată deoarece Comisia nu a reuşit să demonstreze, conform standardelor legale, că a existat un avantaj pentru obiectivele prevăzute în Articolul 107(1) TFEU1”, au spus judecătorii, referindu-se la regulile UE referitoare la concurenţă.

Potrivit judecătorilor, Executivul UE a greşit afirmând că cele două filiale ale Apple din Irlanda, Apple Sales International (ASI) şi Apple Operations Europe (AOE), au beneficiat de avantaje economice selective şi, prin extensie, de ajutor de stat.

Potrivit News.ro, Apple a salutat decizia, afirmând că acest caz nu este despre câte taxe plăteşte, ci unde ar trebui să le plătească.

Irlanda, care a contestat decizia Comisiei Europene alături de Apple, a afirmat că a fost întotdeauna clar că nu a oferit un tratament special unei companii americane.