Începe a doua sesiune a bacalaureatului
![bacalaureat_elevi_liceeni_liceu_73131100_86109300](https://media-beta.romaniatv.net/unsafe/1280x720/smart/filters:contrast(5):format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2013/09/bacalaureat_elevi_liceeni_liceu_73131100_86109300.jpg)
Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională se va susţine în zilele 19 şi 20 august, iar cea a competenţelor digitale – pe 21 şi 22 august.
Probele scrise vor începe pe 25 august, cu limba şi literatura română. Pe 26 august este programată proba la limba şi literatura maternă.
Proba obligatorie a profilului va avea loc în 27 august iar cea la alegere a profilului şi specializării, în 29 august.
Afişarea rezultatelor la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului 2014 va avea loc pe 1 septembrie, până la ora 12,00, iar depunerea contestaţiilor se va putea face în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 16,00.
Contestaţiile vor fi rezolvate în zilele de 2 şi 3 septembrie iar rezultatele vor fi afişate pe 4 septembrie.
Potrivit ordinului de ministru, la solicitarea comisiilor de bacalaureat judeţene şi a municipiului Bucureşti sau din proprie iniţiativă, Comisia Naţională de Bacalaureat poate aproba prelungirea perioadelor de susţinere a probelor de evaluare a competenţelor digitale sau lingvistice.