A eşuat, dar încearcă din nou. Hidroelectrica scoate iarăşi la vânzare energie de 85 mil. euro

Hidroelectrica scoate mâine pe bursă 1,7 TWh la 220 de lei/MWh. Este exact pachetul care a fost scos la vânzare şi în urmă cu o săptămână dar care nu şi-a găsit, în cea mai mare parte, cumpărători. De această dată compania renunţă la clauza contractuală cu avans 50% din valoarea pachetului plătibili luna aceasta
Florin Cojocaru - lun, 05 nov. 2012, 11:48
A eşuat, dar încearcă din nou. Hidroelectrica scoate iarăşi la vânzare energie de 85 mil. euro

După ce tentativa sa de a se finanţa direct din piaţă a dat greş, Hidroelectrica revine pe bursă cu acelaşi pachet de energie, la acelaşi preţ, dar fără condiţia contractuală ca firma care cumpără energia să plătească anticipat 50% din valoarea contractului.

Potrivit administratorului judiciar al Hidroelectrica Euro Insol, compania va scoate la licitaţie pe OPCOM(operatorul bursei de energie) aceeaşi 1,7 TWh, la acelaşi preţ de pornire de 220 de lei/MWh. “Renunţăm la avansul de 50% din valoarea contractului pentru că am văzut că nu e bine-primit de piaţă. Acum, cerem doar plata anticipată pe fiecare lună de livrare. Asta e, am încercat să obţinem un avans de până la 50 de milioane de euro în noiembrie, pentru a mai diminua din pierderile de 70 de milioane de euro din acest an! Nu s-a putut. Oricum, nu trebuie să plângă nimeni de mila Hidroelectrica pentru că nu vom rămâne cu niciun MWh nevândut”, a spus administratorul Euro Insol Remus Borza pentru ECONOMICA.NET. Acesta este sigur că energia scoasă mâine la licitaţie va fi în totalitate achiziţionată de firme la preţuri de peste 220 de lei/MWh.

„Suntem cel mai mare şi mai ieftin producător de energie. Producem la 125 de lei/MWh în timp ce Nuclearelectrica produce la 180 de lei iar termocentralele la peste 200 de lei. N-avem cum să nu vindem”, mai spune Borza.

Din cei 1,7 TWh scoşi la licitaţie, din 30 octombrie şi până în prezent, nu au fost adjudecaţi decât 0,14 TWh. Cumpărătorii E.ON, GDF SUEZ Energy Romania şi Arelco Power au achiziţionat energie la 220 de lei/MWh.

Tot pachetul scos la licitaţie este cu livrare pe 2013 şi ar costa circa 85 de milioane de euro dacă s-ar vinde la preţul amintit.

Hidroelectrica este în insolvenţă, la cerere, pentru a se putea rezilia contractele cu traderii privaţi de energie, din care compania a pierdut circa un miliard de euro, din 2006 până acum. Compania va ieşi din insolvenţă cel mai probabil în primele trei luni din anul viitor.

Producţia de energie va fi, în acest an de 11-12 TWh mult diminuată faţă de o medie de 17-18 TWh în mod normal din cauza secetei extreme care a afectat România în acest an. De, altfel, acesta este şi motivul pentru care compania se află, din august, în forţă majoră. Administratorul Hidroelectrica apreciază că se va ieşi din forţa majoră până la sfârşitul acestei luni.

Te-ar mai putea interesa și
Terminalul de LNG de la Alexandropoulis, prin care pot ajunge în zona noastre gaze non-ruse, rămâne închis încă o lună
Terminalul de LNG de la Alexandropoulis, prin care pot ajunge în zona noastre gaze non-ruse, rămâne închis încă o lună
În ziua în care ar fi trebuit să repună în funcțiune terminalul de LNG de la Alexandroupolis din nord-estul Greciei, operatorul instalației, Gastrade, a prelungit cu încă o lună momentul......
ING Bank România a ales agenția de PR Rogalski Damaschin pentru dezvoltarea strategiei sale de comunicare
ING Bank România a ales agenția de PR Rogalski Damaschin pentru dezvoltarea strategiei sale de comunicare
ING Bank România anunță încheierea procesului de selecție a unui nou partener de comunicare și desemnarea Rogalski ...
Grupul chinez BYD vrea să deschidă a treia fabrică de mașini electrice din Europa
Grupul chinez BYD vrea să deschidă a treia fabrică de mașini electrice din Europa
BYD, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), ia în considerare construirea celei de-a treia fabrici în Europa ...
Protecția alegerilor. Valeriu Zgonea, ANCOM: Lucrăm la o OUG care să dea autorităţilor puteri de a lupta împotriva conţinutului ilegal online. Vom face și o simulare pe 27 martie
Protecția alegerilor. Valeriu Zgonea, ANCOM: Lucrăm la o OUG care să dea autorităţilor puteri de a lupta împotriva ...
Guvernul lucrează la o ordonanță de urgență care confere autorităților mai multe atribuții pentru a elimina conținutului ...