A fost deschis circulației noul pod peste Dâmbovița, în dreptul străzii Drumul Lunca Priporului din Sectorul 3
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 3 au scris, joi, pe Facebook, că proiectul a presupus construirea unui pod cu o lăţime totală de 34,45 de metri şi o lungime de 42 de metri şi a fost realizat de la zero de autoritatea locală în trei luni.
Conform surselor citate, parapetele direcţionale sunt completate de jardiniere din beton prefabricat, contribuind la aspectul estetic şi funcţional, în aceste locuri urmând să se planteze copaci şi alte plante ornamentale în perioada următoare. Noul pod cuprinde două structuri independente pentru fiecare sens de mers, ceea ce va facilita circulaţia.
Acest pod va fluidiza traficul, oferind o alternativă pe Splaiul Unirii şi reducând aglomeraţia de pe bulevardul Nicolae Grigorescu, dar şi în alte zone din Sectorul 3.
„Orice maşină în plus pe acest pod este o maşină în minus de pe bulevardul Nicolae Grigorescu”, a declarat edilul Sectorului 3, Robert Negoiţă, la inaugurarea podului.