A fost descoperit arsenalul secret de arme chimice al lui Gaddafi
Autorităţile de tranziţie libiene au anunţat miercuri descoperirea unui depozit secret de arme chimice, precizând că experţii au luat măsuri pentru asigurarea securităţii acestuia, relatează Daily Mail, în ediţia online de joi.
Arsenalul secret dovedeşte că fostul lider libian Muammar Gaddafi nu renunţase cu adevărat la armamentul de distrugere în masă, în pofida angajamentelor internaţionale asumate în 2003.
„Armele sunt din perioada Gaddafi, iar paza lor este asigurată, până când vor putea fi predate”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Tranziţie libian (CNT).
Procesul de dezarmare a Libiei a fost supravegheat de Organizaţia pentru interzicerea armelor chimice, însă nu a fost încheiat oficial până la izbucnirea revoltelor din Libia, la începutul acestui an.