A fost eliminată reglementarea potrivit căreia neplata impozitelor şi contribuţiilor se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 6 ani- Senat
Comisia a adoptat, marţi, cu şase voturi ‘pentru” şi două abţineri, raport favorabil cu amendamente pentru propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Teodorovici a explicat că şi-a însuşit modificările la acest proiect efectuate de Consiliul Economic şi Social.
În proiectul de act normativ a fost menţinută prevederea potrivit căreia se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani „stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”.
Potrivit actului normativ, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 7 ani ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor; executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor.
Proiectul amendat de Comisia de buget-finanţe a Senatului, la propunerea lui Teodorovici, majorează de 5 sau 10 ori plafoanele în euro pentru prejudiciile produse prin fapte evaziune fiscală, pe baza cărora se stabilesc pedepsele.
Astfel, dacă prin faptele menţionate s-a produs un prejudiciu mai mare de 1 milion de euro (100.000 euro, forma iniţială a proiectului înregistrat la Senat), în echivalentul monedei naţionale, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o treime. Pentru un prejudiciu mai mare de 5 milioane de euro (500.000 euro, în forma iniţială – n.r.) limitele pedepsei se majorează cu jumătate.
Achitarea prejudiciului duce la reducerea pedepsei la jumătate, iar dacă prejudiciul este mai mic de 1 milion de euro (100.000 euro în forma iniţială – n.r.) se poate aplica amendă.
„Faptele nu se pedepsesc dacă prejudiciul cauzat prin infracţiune este de până la 50.000 euro (10.000 euro în forma iniţială – n.r.), în echivalentul monedei naţionale, iar în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la citirea actului de sesizare, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul”, mai prevede proiectul de act normativ.
Conform expunerii de motive, „măsurile propuse contribuie la diminuarea decalajului fiscal prin asigurarea veniturilor fiscale cuvenite bugetului general consolidat, în cuantum considerabil mai mare, fără a creşte cotele de impozitare sau a introduce noi impozite sau taxe”.
Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale va intra mai întâi în dezbaterea plenului Senatului ca prim for sesizat. Camera Deputaţilor are rol decizional.