A fost majorat la 65 de milioane de lei bugetul destinat ajutorului de stat pentru sprijinirea sectorului creșterii animalelor

Ajutorul de stat pentru sectorul creşterii animalelor a fost majorat la 65 de milioane de lei în şedinţa de Guvern de joi, când a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea art. 19 alin. (7) din HG nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, relatează Agerpres.
Economica.net - vin, 09 oct. 2020, 16:53
A fost majorat la 65 de milioane de lei bugetul destinat ajutorului de stat pentru sprijinirea sectorului creșterii animalelor

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, remis vineri AGERPRES, prin prezentul act normativ se suplimentează valoarea totală maximă a ajutorului de stat pentru anul 2020 de la 54,05 milioane de lei la 65 milioane de lei, ca urmare a deblocării sumei reţinute potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 33 din OUG nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020.

Repartizarea sumei totale pe specii se realizează proporţional cu sumele solicitate prin cererile iniţiale anuale, pentru anul 2020, respectiv: 30 de milioane de lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine şi 35 de milioane de lei pentru speciile ovine şi caprine.

Suma de 65 de milioane de lei se suportă de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020, spune MADR.

„Precizăm că HG nr. 1179/2014 instituie o schemă de ajutor de stat, ce are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi a costurilor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului. Acest ajutor este furnizat sub formă de servicii subvenţionate crescătorilor de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine şi ecvine”, afirmă MADR.

Te-ar mai putea interesa și
Fitch a menținut ratingul Băncii Transilvania la „BBB-” cu perspectivă negativă
Fitch a menținut ratingul Băncii Transilvania la „BBB-” cu perspectivă negativă
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat joi ratingul de emitent pe termen lung al Băncii Transilvania la "BBB-", precum şi ratingul de viabilitate a băncii la "bbb-", anunță......
ANAR anunță că distribuția apei către consumatorii din Prahova se va realiza progresiv, conform procedurile tehnice obligatorii, iar demersul încă nu a început
ANAR anunță că distribuția apei către consumatorii din Prahova se va realiza progresiv, conform procedurile tehnice ...
Distribuţia apei către consumatori în judeţul Prahova se va realiza progresiv, conform procedurilor tehnologice obligatorii, ...
Cea mai mare finanțare pentru transportul public din București. Ce investiții se vor face cu 400 de milioane de euro
Cea mai mare finanțare pentru transportul public din București. Ce investiții se vor face cu 400 de milioane de euro
Stelian Bujduveanu, primar interimar al Capitalei, a anunțat joi că a semnat cea mai mare finanțare europeană destinată ...
Ministerul Finanţelor a planificat să împrumute în decembrie peste 5,17 miliarde de lei de la bănci. Suma este semnificativ mai mică față de împrumuturile din noiembrie
Ministerul Finanţelor a planificat să împrumute în decembrie peste 5,17 miliarde de lei de la bănci. Suma este semnificativ ...
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna decembrie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de ...