A fost promulgată legea prin care sunt excluse de la licitațiile publice companiile cu acțiuni la purtător, dacă proprietarii rămân anonimi
Actul normativ completează Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, în sensul că societăţile comerciale care au decis să aibă un acţionariat netransparent să nu poată participa la procedurile de achiziţie publică, respectiv excluderea din procedura de atribuire a oricărui operator economic organizat ca societate pe acţiuni la purtător.
„În vederea respectării principiilor transparenţei şi tratamentului egal, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, iar operatorul economic are obligaţia de a comunica datele de identificare a deţinătorilor/beneficiarilor reali ai acţiunilor la purtător, în situaţia în care forma de organizare a operatorului economic ofertant/candidat, terţ susţinător sau subcontractant la procedură este de societate pe acţiuni, cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător”, prevede legea.
Potrivit textului, reprezentantul legal al operatorului economic depune o declaraţie pe propria răspundere cu privire la deţinătorii/beneficiarii reali ai acţiunilor la purtător, sub sancţiunile prevăzute de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Cazurile în care ofertantul individual/ofertantul asociat/candidatul/subcontractantul propus/terţul susţinător organizat ca societate pe acţiuni cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător nu respectă aceste prevederi reprezintă situaţii potenţial generatoare de conflict de interese.
„Autoritatea contractantă este obligată să excludă din procedura de atribuire orice operator economic, organizat ca societate pe acţiuni, al cărui capital social este reprezentat prin acţiuni la purtător şi care nu face dovada identităţii deţinătorilor/beneficiarilor reali ai acţiunilor la purtător”, mai prevede actul normativ.