Administraţia Prezidenţială a informat, printr-un comunicat, că şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, a aprobat, în 15 decembrie, cu 235 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi două abţineri, propunerea legislativă a deputatului PDL Alin Trăşculescu privind combaterea violenţei în sport.
Alin Trăşculescu a precizat, după ce proiectul a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru învăţământ a Camerei, că principalele reglementări îi privesc pe recidivişti şi că proiectul conţine măsuri pentru stoparea violenţei pe stadioane, cum ar fi înăsprirea pedepselor, dublarea cuantumului amenzilor, avize suplimentare care trebuie obţinute de firmele de pază la stadioane, cursuri specializate pentru personalul de pază.
„Sunt câteva modificări pe care le-am preluat din legea engleză împotriva huliganismului. Sunt câteva modificări pentru legea 4, cunoscută sub numele de legea Mitică Dragomir şi cele mai importante modificări sunt legate de recidivişti care în timpul jocului trebuie să se deplaseze la secţia de poliţie. Mi se pare chintesenţa acestei legi pentru că cei care sunt interzişi (pe stadioane – n.r.) până acum în România aveau acces nestingherit şi aveau senzaţia că nu li se poate întâmpla nimic. Legea se referă la huligani şi la violenţa pe stadioane şi nu trebuie să existe nicio temere că suporterii au de suferit odată cu promulgarea acestei legi mai aspre decât legea 4 în vigoare”, a explicat deputatul PDL.
El a mai spus că firmele de pază pe stadioane trebuie să obţină avize, iar stuarzii trebuie să urmeze cursuri specializate.
Textul legislativ stabileşte, între altele, că „pătrunderea sau încercarea de pătrundere fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la un an şi măsura interzicerii accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de la un an la 2 ani”. Dacă intrarea pe suprafaţa de joc este însoţită sau urmată de acte de agresiune sau violenţă fizică, pedeapsa este închisoarea de la un an la 2 ani şi măsura interzicerii accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de la 2 ani la 4 ani.
De asemenea, „confecţionarea, deţinerea, încercarea de a introduce, introducerea, folosirea sau orice altă operaţiune fără
drept cu produse incendiare, materii explozive, inclusiv articole pirotehnice, indiferent de categorie, în incinta arenei sportive,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 5 ani”.
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive a fost respinsă de Senat în aprilie 2010, însă Camera Deputaţilor a fost for decizional.