A fost publicat în Monitorul Oficial ordinul comun privind redeschiderea restaurantelor şi cafenelelor

Marți, 01 septembrie 2020, a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul comun al ministrului Sănătății, ministrului Economiei și al președintelui ANSVSA prin care au fost stabilite măsurile specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activităţile de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în unităţile de alimentaţie publică de tipul restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor, precum şi în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor.
Economica.net - mar, 01 sept. 2020, 15:06
A fost publicat în Monitorul Oficial ordinul comun privind redeschiderea restaurantelor şi cafenelelor

Documentul este emis de ministrul Sănătăţii, cel al Economiei şi de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Sunt prevăzute măsuri specifice sanitare şi cerinţe pentru siguranţa alimentelor în vederea comercializării şi consumului produselor alimentare, dar şi măsuri de protecţie a clienţilor.

Printre măsurile de protecţie a clienţilor se numără:

*** la intrarea în unitatea de alimentaţie publică se va face un triaj observaţional al clienţilor, iar accesul clienţilor cu semne vizibile de infecţie respiratorie va fi interzis

*** se vor asigura că la unitatea de alimentaţie publică pe mese şi la grupurile sanitare există dispozitive cu produse biocide avizate/autorizate, necesare dezinfectării mâinilor clienţilor, precum şi informarea acestora cu privire la modul de utilizare

*** se stabilesc circuite cu sens unic, dacă este posibil, ce trebuie parcurse de clienţi în unităţile de alimentaţie publică, astfel încât să se minimizeze contactele între clienţi (de exemplu: înspre şi dinspre toaletă)

*** portul măştii de către clienţi este obligatoriu în cazul deplasării în zonele comune ale unităţii de alimentaţie publică

*** se interzice transferul meniurilor, solniţelor, olivierelor şi al altor obiecte de pe o masă pe alta. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă şi unde este posibil se vor folosi meniuri de unică folosinţă

*** se interzice consumul de produse stând în picioare pentru a minimiza circulaţia clienţilor în interiorul unităţii

*** se interzic activităţile de divertisment (dans) în cadrul unităţii de alimentaţie publică

*** va fi încurajată plata cu cardul fie la casă, fie către personalul de servire

*** se asigură că normele de distanţare fizică sunt aplicate în mod eficace şi că se evită, pe cât posibil, interacţiunea fizică cu şi între clienţi; se stabileşte un număr de maximum 6 clienţi care pot ocupa o masă; excepţie fac membrii de familie

*** se asigură respectarea distanţei între ocupanţii meselor alăturate prin amplasarea meselor pe principiul ”o masă ocupată, una liberă”, în cazul unităţilor de alimentaţie publică de tipul restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor sau după caz respectarea distanţei de minimum 2 metri între ocupanţii scaunelor meselor alăturate în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor

*** se asigură că la servirea mesei personalul va purta mască şi îşi va dezinfecta mâinile înainte de fiecare servire

*** se asigură o protecţie suplimentară a produselor alimentare din vitrinele deschise sau bufete situate în spaţiile de servire şi consum, limitând accesul clienţilor la produse şi preparate, acestea fiind servite de personal care asistă servirea produselor din vitrine sau bufet

*** utilizarea de semnalizări pentru a direcţiona clienţii pe benzi, dacă este posibil, pentru a facilita circulaţia, menţinând în acelaşi timp distanţa fizică între clienţi de 1,5 metri

*** se asigură că se efectuează dezinfecţia meselor după fiecare client/grup cu produse biocide

*** se recomandă aerisirea cât mai frecventă a incintelor prin deschiderea ferestrelor şi/uşilor, cu folosirea sistemelor de aer condiţionat în caz de caniculă. Se asigură un program de întreţinere a echipamentelor de climatizare. Se asigură curăţarea şi schimbarea filtrelor pentru sistemele centralizate de aer condiţionat, precum şi curăţarea frecventă a filtrelor de la sistemele de ventilaţie din lift.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...