A început Congresul European de Horticultură la București

12 05. 2024
agricultura 1

Potrivit unui comunicat al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, congresul va reuni 800 de participanţi din peste 70 de ţări, zece simpozioane, 11 tururi tehnice şi trei tururi profesionale.

„Organizarea Congresului European de Horticultură în România reprezintă o oportunitate deosebită pentru educaţie şi cercetare, contribuind la schimbul internaţional de idei şi la promovarea conceptelor europene de transformare a mediului urban în oraşe verzi. Aducerea acestui eveniment internaţional în România, oferă studenţilor, cercetătorilor, profesorilor şi profesioniştilor acces la experţi şi inovaţii de top în domeniul horticulturii, consolidând colaborările naţionale şi internaţionale”, se precizează în comunicat.

Organizatorii propun publicului larg campania – concurs „Bucureştiul HORTIcultural” în cadrul căreia sunt organizate 11 insule verzi cu elemente ale horticulturii, precum mărul, floarea de iris, tomata, albina. Pentru a intra în concurs vizitatorii trebuie să viziteze minim nouă din cele 11 insule verzi, să scaneze codul QR al locaţiei şi să confirme traseul parcurs pe horticultural.usamv.ro.

European Horticulture Congress – EHC 2024 este organizat de către Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, împreună cu Ministerul Educaţiei, Primăria Municipiului Bucureşti, Societatea Română a Horticultorilor şi Societatea Internaţională de Ştiinţe Horticole (ISHS).

Congresul European de Horticultură se organizează din patru în patru ani, celelalte ediţii fiind găzduite de Germania (Stuttgart – 2021), Grecia (Chania – 2016), Franţa (Angers – 2012) şi respectiv, Austria (Viena – 2008).

EHC 2024 încurajează participarea activă a tinerilor, integrând atât studenţi, cât şi profesionişti începători în comunitatea ştiinţifică prin formare şi mentorat.