A început demolarea magazinelor din staţia de metrou Basarab

Spaţiile comerciale din staţia de metrou Basarab sunt dezafectate marţi dimineaţă. Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand spune că cei ce îşi efectuau activitatea economică în aceste spaţii vor fi ajutaţi să îşi găsească un alt spaţiu într-o altă zonă.
Ion Dobreanu - mar, 13 apr. 2021, 09:59
A început demolarea magazinelor din staţia de metrou Basarab

„Au fost date jos primele construcții ilegale de la stația de metrou Basarab. Vom continua să punem legea în aplicare și la celelalte stații de metrou de pe raza Sectorului 1. Comercianții care au avut aceste spații vor fi ajutați de primărie să-și desfășoare activitatea în altă zonă”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Săptămâna trecută, au fost demolate magazinele din staţia de metrou Ştefan cel Mare, după ce termenul limită pentru eliberarea spaţiilor comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou a expirat vineri, 2 aprilie, conform unei notificări transmise de Metrorex firmei care administrează aceste unităţi.

Reprezentanţii Metrorex precizau că această măsură a fost luată deoarece, în urma analizelor efectuate pe teren, s-a constatat că spaţiile comerciale care activează în reţeaua de metrou pun în pericol siguranţa transportului subteran, cu afectarea directă a exigenţelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă.

În replică, reprezentanţii Unităţii – Sindicatul Liber Metrou (USLM) au precizat că toate magazinele de la metrou au fost construite conform legislaţiei in vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatelor din metrou.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a subliniat, la rândul său, că, în condiţiile în care acele chioşcuri nu vor fi ridicate până la data limită, „se va restabili legea”.

Te-ar mai putea interesa și
Incendiul rămâne pe primul loc în clasamentul riscurulor care provoacă cele mai mari daune locuințelor din România
Incendiul rămâne pe primul loc în clasamentul riscurulor care provoacă cele mai mari daune locuințelor din România
Incendiul continuă să rămână pe primul loc într-un Top 5 al riscurilor care generează, per total, cele mai mari pagube locuințelor asigurate din țara noastră, arată o analiză realizată......
Investitorii, prudenți la începutul lui 2025, dar optimiști pentru perspectivele întregului an
Investitorii, prudenți la începutul lui 2025, dar optimiști pentru perspectivele întregului an
Dacă ne uităm la primul trimestru al anului 2025, agenda de evenimente pare a fi una standard, cu Forumul Economic Mondial ...
Banca Transilvania integrează inteligența artificială în BT Pay
Banca Transilvania integrează inteligența artificială în BT Pay
Utilizatorii BT Pay au la dispoziție un asistent virtual (Chat BT) pentru informații cu privire la funcționalitățile ...
Elveţia – Banca Naţională se aşteaptă la un profit record în 2024, de 80 miliarde de franci elveţieni
Elveţia – Banca Naţională se aşteaptă la un profit record în 2024, de 80 miliarde de franci elveţieni
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) va raporta probabil un profit record în 2024, de aproximativ 80 miliarde de franci elveţieni ...