A început selecția proiectelor IT pentru asistență retroactivă
Conform unui comunicat remis duminică AGERPRES, iniţiativa, concretizată printr-un Memorandum semnat săptămâna trecută în şedinţa de Guvern, vizează creşterea gradului de absorbţie în anul 2016 şi atragerea în totalitate a fondurilor europene disponibile pentru POSCCE 2007-2013.
„Până la acest moment, Autoritatea de Management POSCCE din cadrul MFE împreună cu Organismul Intermediar pentru Societatea Informaţională (OIPSI) din Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională au selecţionat din SEAP 115 achiziţii publice ale unui număr de 46 de instituţii publice centrale, cu o valoare totală estimată de 217,52 mil. euro. Dintre acestea, vor fi selectate cele care îndeplinesc toate condiţiile pentru a beneficia de finanţare retrospectivă din POSCEE. Achiziţiile îndeplinesc din start câteva condiţii, de exemplu obiectul achiziţiei se încadrează în specificitatea domeniului major de intervenţie 2.2 Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice moderne, AP III a POSCCE, obiectul achiziţiei nu este exclusiv mentenanţa sau asistenţa tehnică, autoritatea contractantă este instituţie sau autoritate publică de la nivel central (excepţie făcând regiile autonome şi companiile naţionale, din motive de ajutor de stat)”, se menţionează în comunicat.
Ministerul Fondurilor Europene este coordonatorul Instrumentelor Structurale 2007-2013 şi al fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014-2020 în România, îndeplinind rolul de Autoritate de Management pentru mai multe programe operaţionale, printre care şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013 (POSCCE).A