A intrat de astăzi în vigoare Regulamentul privind produsul paneuropean de pensii personale (PEPP)

Comisia Europeană a anunţat că de marţi începe să se aplice Regulamentul privind produsul paneuropean de pensii personale (PEPP), care a fost adoptat în 2019, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
AGERPRES - mar, 22 mart. 2022, 20:10
A intrat de astăzi în vigoare Regulamentul privind produsul paneuropean de pensii personale (PEPP)

Se dă astfel undă verde unui sistem voluntar şi disponibil în întreaga UE, prin intermediul căruia cetăţenii vor putea să economisească pentru pensie. Acesta va putea fi oferit de o gamă largă de întreprinderi financiare din întreaga UE. PEPP, care este o parte esenţială a Planului de acţiune al Comisiei pentru consolidarea uniunii pieţelor de capital, va fi disponibil în completarea sistemelor de pensii publice şi ocupaţionale, alături de sistemele de pensii private existente la nivel naţional.

Odată cu aplicarea acestui sistem, persoanele care economisesc pentru pensie vor avea mai multe posibilităţi de alegere şi vor beneficia de avantajele unei concurenţe sporite şi de o transparenţă şi o flexibilitate mai mari în ceea ce priveşte opţiunile de produse. Furnizorii de PEPP vor beneficia de o piaţă unică reală şi de o distribuţie transfrontalieră facilitată, care le va permite să pună în comun active şi să creeze economii de scară.

În acelaşi timp, PEPP va contribui la canalizarea economiilor către pieţele de capital şi va aduce beneficii în materie de investiţii şi creştere economică în UE.

Cu acest nou cadru pentru un produs paneuropean de pensii personale, oamenii vor avea mai multe opţiuni de a economisi pentru pensie şi se vor bucura de garanţii puternice în materie de protecţie a consumatorilor. Venind în completarea pensiilor publice, PEPP răspunde nevoilor generaţiei mai tinere de astăzi şi le permite oamenilor să îşi planifice mai bine viitorul. Începând de astăzi, înregistrându-se o singură dată, furnizorii de pensii personale sunt în măsură să furnizeze PEPP oriunde în UE. Iar prin canalizarea economiilor către investiţii pe termen lung, PEPP va contribui la stimularea creşterii economice în UE, a declarat Mairead McGuinness, comisarul pentru stabilitate financiară, servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital.

Propunerea Comisiei din iunie 2017 privind PEPP face parte din Planul de acţiune al Comisiei pentru consolidarea uniunii pieţelor de capital. Regulamentul privind PEPP a fost convenit şi adoptat la 25 iulie 2019 cu scopul de a contribui la crearea unei pieţe interne a pensiilor personale, sporind posibilităţile furnizorilor de a oferi produse de pensii personale la nivel transfrontalier şi oferindu-le consumatorilor o alternativă competitivă de a economisi pentru pensie.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...