A intrat în vigoare directiva privind folosirea unui singur tip de încărcător pentru telefoanele mobile în Uniunea Europeană. Producătorii au la dispoziție doi ani ca să se adapteze

27 12. 2022
incarcator usb-c

Scopul noii legislaţii comunitare este de „a face viaţa mai uşoară consumatorilor”, dar şi de a reduce deşeurile tehnologice generate în UE, începând cu telefoanele mobile, tablete, cărţi electronice, camere digitale, console video şi căşti.

Actualul sistem, în care îşi împărţeau terenul USB 2.0 Micro B, USB-C şi Lightning (exclusiv al Apple), datorită unui acord voluntar din 2009, contribuia la generarea a până la 11.000 tone pe an de reziduuri electronice, conform estimărilor Comisiei Europene.

Noul act normativ îşi propune să reducă această cifră, permiţând consumatorilor să cumpere noi dispozitive electronice fără a fi nevoiţi să achiziţioneze şi un încărcător în plus (cetăţenii vor economisi până la 250 milioane euro anual) şi egalizează şi viteza pentru dispozitivele care permit încărcare rapidă, fără a avea importanţă ce încărcător se foloseşte.

La început, laptopurile nu vor fi incluse în prevederile noilor normative, dar vor trebui să le respecte în termen de cel mult trei ani şi jumătate de la intrarea în vigoare a directivei, adică de la mijlocul lui 2028.