A murit Bernard Tapie, controversat om de afaceri, politician, prezentator tv
„Dominique Tapie şi copiii anunţă cu infinită durere decesul soţului şi tatălui lor, Bernard Tapie, în această duminică de 3 octombrie, la ora 8:40, ca urmare a unui cancer”, se menţionează în comunicatul trimis grupului la Provence, scrie Agerpres.
Pe contul său de Instagram, Stéphane Tapie, unul dintre fiii lui Tapie senior, a confirmat informaţia printr-un mesaj succint – „La revedere Phoenix-ul meu” -, ca legendă la o fotografie în alb şi negru în care apare alături de tatăl său.
Potrivit EFE, Tapie, cunoscut pentru achiziţia şi apoi vânzarea mărcii Adidas şi pentru perioada în care a fost preşedinte al clubului de fotbal Olympique Marseille, a fost diagnosticat în 2017 cu cancer la stomac.
Tapie, omul cu o mie de feţe care de-a lungul vieţii a condus firme, companii mass media, a fost prezentator de televiziune, deputat şi eurodeputat, s-a aflat în ultimele decenii în vizorul presei pentru implicarea sa în mai multe scandaluri judiciare, notează agenţia de presă spaniolă. Între ele, polemicul arbitraj privind vânzarea Adidas – care a implicat-o şi pe fosta directoare a Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, la vremea aceea ministru de finanţe al lui Nicolas Sarkozy – care i-a adus peste 400 de milioane de euro în 2008.
Totodată, în 1994 i s-a interzis să mai deţină vreo funcţie de conducere la Olympique Marseille pentru nereguli economice şi sportive în timpul mandatului său.
În ciuda faptului că starea sa de sănătate se degradase în ultimele luni, Tapie a continuat să apară în mass media pentru a comenta teme de actualitate politică. În luna aprilie a fost victima unui jaf cu violenţă la domiciliul său, unde atât el, cât şi soţia sa au fost legaţi la mâini şi loviţi de hoţi, care au fugit cu bijuterii şi ceasuri.
În mai, Tapie a renunţat să mai facă recurs la ultima decizie judecătorească în scandalul Adidas. Un alt fiu al său, Laurent, a explicat presei cu acel prilej motivaţia acestei decizii: „Au apărut noi tumori, probabilitatea statistică este teribilă”.
Tapie va fi înmormântat la Marsilia, „oraşul inimii sale”, conform dorinţelor sale, a explicat familia.
Potrivit Reuters, premierul francez Jean Castex i-a adus un omagiu lui Tapie, descriindu-l drept „un luptător”.