A murit Evelyn Lauder, creatoarea fundiţei roz, simbol al luptei împotriva cancerului la sân

Economica.net
14 11. 2011

Evelyn Lauder, nora celebrei Estée Lauder, a fost diagnosticată cu cancer ovarian în 2007, dar a continuat să lucreze pentru compania de produse cosmetice Lauder şi să promoveze campaniile de conştientizare în rândul populaţiei în privinţa riscurilor de declanşare a cancerului, informează Mediafax.

Decesul a fost cauzat de un cancer ovarian nongenetic, a declarat Alexandra Trower, purtătoarea de cuvânt a Estée Lauder Companies.

Evelyn era soţia lui Leonard A. Lauder, preşedintele Estée Lauder Companies, şi nora celebrei Estée Lauder, fondatoarea acestui grup de produse cosmetice. Ea a învins o altă formă de cancer – cel mamar – în 1989.

Marea ei cruciadă contra cancerului mamar a început în 1992, când, împreună cu buna ei prietenă Alexandra Penney, fostul editor-şef al publicaţiei Self, a creat panglica roz, devenită un simbol al luptei contra cancerului mamar. La început, aceste mici panglici roz erau oferite femeilor din saloanele de înfrumuseţare pentru a le reaminti să meargă cu regularitate la medic pentru a se testa contra cancerului mamar.

Au urmat numeroase campanii de strângeri de fonduri şi campanii de finanţare a cercetătorilor medicale, care au culminat apoi cu declararea de către Congresul american a lunii octombrie drept „luna de conştientizare a populaţiei privind cancerul mamar”.

Donaţii în valoare de peste 330 de milioane de dolari – din care 50 de milioane de dolari au provenit de la grupul Estee Lauder şi partenerii lui, precum Breast Cancer Research Foundation – au contribuit la înfiinţarea centrului Evelyn H. Lauder Breast Cancer din cadrul spitalului Memorial Sloan-Kettering Cancer Center din New York, în anul 2009.