A murit inventatorul mallurilor
După al Doilea Război Mondial, Taubman a creat în statul Michigan primul său centru comercial, iar succesul acestui model i-a determinat şi pe alţi întreprinzători să ridice centre similare în alte state americane în anii ’50 şi ’60. Ulterior, aceste malluri au devenit pentru americani nu doar locul favorit pentru cumpărături, ci şi un spaţiu pentru petrecerea timpului liber, scrie Agerpres.
Societatea Taubman Centers, creată în anii ’50 de Alfred Taubman şi condusă acum de fiii săi, Robert şi William, gestionează în prezent 19 centre comerciale în SUA.
Potrivit revistei Forbes, averea pe care Taubman o lasă în urmă este estimată la circa 3,1 miliarde de dolari. În anul 1983, el a cumpărat casa de licitaţii Sotheby’s, iar în anul 2001 a fost condamnat de justiţie pentru înţelegeri ilegale cu Anthony Tennant, fostul preşedinte al casei de licitaţii Christie’s International, prin care şi-ar fi înşelat clienţii cu circa 400 de milioane de dolari în urma unor aranjamente privind comisioanele. Taubman a stat nouă luni în închisoare între anii 2002 şi 2003 şi a plătit atunci o amendă de 7,5 milioane de dolari, dar a pretins mereu că este nevinovat.
El mai este cunoscut şi prin donaţiile acordate în vederea susţinerii unui proiect de cercetare a celulelor mamă la Universitatea din Michigan, precum şi prin alte donaţii oferite unor centre universitate şi Institutului de Artă din Detroit.