A murit soţia lui Cornel Dinu

Silvia Dinu a încetat din viaţă joi dimineaţa, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Economica.net - joi, 15 dec. 2011, 08:48

La doar o săptămână după ce i-a fost amputat şi al doilea picior, soţia lui Cornel Dinu, Silvia (63 ani), a încetat din viaţă joi dimineaţa, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Ea suferea de diabet şi ateroscleroză, boli care i-au afectat grav circulaţia sângelui.

După ce în iunie 2010 Silviei Dinu i-a fost amputat piciorul stâng de la genunchi în jos, la începutul săptămânii trecute medicii de la Spitalul Floreasca au decis să îi amputeze şi piciorul drept, pentru a-i salva viaţa.

Problemele de sănătate ale Silviei Dinu s-au accentuat la începtul săptămânii trecute şi atunci familia a decis ca ea să fie trecută sub supravegherea medicilor. Ea a urmat un tratament şi se părea că starea sa se va îmbunătăţi, doctorii spunându-i chiar că va mai rămâne doar câteva zile în spital.

Miercurea trecută medicii de la Floreasca au fost însă nevoiţi să îi inducă starea de comă, din care au scos-o duminică.

Cornel şi Silvia Dinu erau căsătoriţi de 35 de ani. Singurul lor fiu, Corneluş, s-a căsătorit în această vară. Dinu junior a fost nevoit, de altfel, să-şi amâne iniţial nunta din cauza operaţiei de by-pass suferită de Cornel Dinu în luna august, la o lună după ce fostul internaţional suferise un infarct.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina (sondaj) – Popularitatea preşedintelui Zelenski, în scădere netă în 2024
Ucraina (sondaj) – Popularitatea preşedintelui Zelenski, în scădere netă în 2024
Ucrainenii sprijină în continuare în marea lor majoritate activitatea preşedintelui Volodimir Zelenski, după aproape trei ani de la declanşarea invaziei ruse, însă procentul este în scădere......
Vânzările totale de mașini Volvo au scăzut cu 3% în decembrie 2024
Vânzările totale de mașini Volvo au scăzut cu 3% în decembrie 2024
Vânzările de la Volvo Cars au scăzut cu 3% față de anul trecut în decembrie, la 73.804 de mașini, pe măsură ce vânzările ...
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege (date INS)
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege ...
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primele nouă luni din 2024, a fost de 53,718 milioane, în scădere ...
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni ...