A pierdut un preşedinte şi a câştigat un secretar

PSD va primi la Senat în locul postului de preşedinte, pierdut de ex-pesedistul Mircea Geoană şi câştigat de Vasile Blaga, unul de secretar. Raportul de forţe Putere-Opoziţie în Biroul Permanent este de 7 la 6.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 10:59

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a anunţat, marţi, că PSD îi va reveni încă o funcţie de secretar în Biroul Permanent al Senatului, în urma negocierilor purtate între liderii grupurilor parlamentare.

„În locul domnului Geoană a venit domnul Blaga şi PSD va primi un secretar. E treaba PSD cine va fi. PDL a primit funcţia de preşedinte în urma scrutinului de ieri din plen. Pentru că nu putea fi un raport de 8 la 5, respectându-se algoritmul, PDL va ceda un loc de secretar PSD şi raportul va fi de 7 la 6”, a explicat senatorul liberal, citat de Mediafax.

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat şi el că „până la sfârşitul acestei sesiuni” reprezentanţii Opoziţiei vor avea încă un post de secretar, lucru care, în opinia sa, reiese foarte clar din calcule.

Liderii de grupuri parlamentare au renegociat, marţi dimineaţă, configuraţia politică a Biroului Permanent al Senatului, întrucât, prin înlocuirea lui Mircea Geoană cu Vasile Blaga, diferenţa dintre putere şi opoziţie în Biroul Permanent era de trei posturi.

În urma negocierilor, Opoziţia va deţine două funcţii de vicepreşedinte, două posturi de secretar şi două funcţii de chestor.

Biroul Permanent al Senatului este alcătuit din preşedintele Senatului, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori.

 

 

Numărul de reprezentanţi în Biroul permanent ai fiecărui grup parlamentar, în care se include şi preşedintele Senatului, trebuie să respecte ponderea numărului de senatori ai fiecărui grup faţă de numărul total de senatori, atât în fiecare sesiune, cât şi pe întreaga legislatură.

Te-ar mai putea interesa și
Marina suedeză a recuperat ancora petrolierului Eagle S, suspectat că a sabotat mai multe cabluri de telecomunicații din Marea Baltică
Marina suedeză a recuperat ancora petrolierului Eagle S, suspectat că a sabotat mai multe cabluri de telecomunicații din ...
Marina suedeză a anunţat marţi că a recuperat ancora petrolierului Eagle S, suspectat că ar aparţine "flotei fantomă" a Rusiei şi care ar fi provocat secţionarea a cinci cabluri submarine......
OMV va vinde companiei germane Uniper gaze din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră românească începând din 2027 – Reuters. Cât înseamnă din producția zăcământului
OMV va vinde companiei germane Uniper gaze din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră românească începând din 2027 ...
Compania austriacă OMV a încheiat un acord pentru a furniza companiei germane Uniper gaze din proiectul din Marea Neagră ...
Spaniolul Lorenzo Santolino a câștigat etapa a treia din Raliul Dakar la clasa moto. Românul Emanuel Gyenes s-a clasat pe locul 30
Spaniolul Lorenzo Santolino a câștigat etapa a treia din Raliul Dakar la clasa moto. Românul Emanuel Gyenes s-a clasat ...
Spaniolul Lorenzo Santolino (Sherco Rally Factory) a câştigat, marţi, cea de-a 3-a etapă a Raliului Dakar 2025, la clasa ...
Fondul Enterprise Investors și BERD preiau o participație minoritară importantă la platforma de călătorii eTravel
Fondul Enterprise Investors și BERD preiau o participație minoritară importantă la platforma de călătorii eTravel
Enterprise Investors Fund IX, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în calitate de ...