A pornit în ’90, fără teamă, cu 10.000 de dolari de la alții, „când nimeni nu știa nimic”.”Poezia” de business a lui Sorin Minea, patronul Angst

Este printre puținii oameni de afaceri care s-a încadrat pe banda antreprenoriatului imediat după revoluție și care s-a dezvoltat continuu până în prezent. Care a fost șansa lui? O întâlnire în Piața Universității, la un miting, cu un fost coleg de clasă al soției și dorința unui antreprenor elvețian, Urs Angst, prieten cu colegul, de a cumpăra oi din România.

Urmarea: “am început afacerea în 1990 și cred că în procesarea cărnii am fost primul privat. A fost o poezie”, conform spuselor lui Minea care, într-un final, nu a mai vândut nicio oaie omului de afaceri elvețian. Aceasta pentru că, în urma unei vizite pe care a făcut-o în Elveția, la Angst, cei doi au gândit un mic atelier de preparate din carne pentru piața românească.

Primii bani pentru investiții – 10.000 de dolari, într-un plic elvețian

Minea a plecat așadar din Elveția atât cu planul de bătaie pentru noul atelier și ceva know-how cât și cu un plic în care erau banii necesari demarării afacerii – 10.000 de dolari de la care a pornit compania, ajunsă în 2019 la aproximativ 30 de milioane de euro în total pentru grupul care a revenit, de anul trecut, în totalitate familiei sale.

La scurt timp, medicul veterinar Sorin Minea instalase unitatea de procesare într-un spațiu de 178 de metri pătrați, într-un fost punct de sacrificare din Buftea, unde se află și acum fabrica Angst. De acolo au plecat pe piața liberă, într-un Gostat din Amzei, primele mezeluri ale primului jucător din industria cărnii procesate – pate de ficat, mușchi Montana și crenvurști groși Servelas. În a doua tranșă de marfă, fabrica Angst inclusese deja și prima șuncă de Praga fabricată în România. Toate se vindeau ca pâinea caldă, în jumătate de oră-o oră.

“Cât am stat în Elveția, cred că o săptămână, a venit această idee de a crea un mic atelier (de procesare a cărnii – n.red), Urs având acolo o firmă de procesare a cărnii. M-a întrebat de câți bani aveam nevoie și i-am zis 10.000 de dolari. Nu știu de ce i-am zis suma aceasta. Când am plecat, mi-a dat un plic cu 10.000 de dolari și mi-a spus să încep afacerea. Pentru el era o sumă neglijabilă, dar pentru mine era enorm. (…) Și așa a început”, povestește antreprenorul care se întreabă și acum ce turnură ar fi luat business-ul lui fără suportul lui Urs Angst. Primele rețete, dar și mare parte dintre cele care au urmat, primul tehnolog și primele cunoștințe despre o unitate de procesare a cărnii au venit din Elveția.

“Cea mai mare bucurie a mea fost când am reușit să răscumpăr toată firma de la partener pentru că acesta a dorit să se retragă cu banii și profitul aferent. După cum am spus, atunci când am înființat firma, nu mă pricepeam la afaceri. În clipa când am semnat actele a fost primul moment în care am gândit că am făcut ceva. Am simțit că pot dovedi că sunt în stare să mă dezvolt singur. Când ai un partener puternic în spate, nu poți să iei direcția pe care o dorești. Trebuie să o accepte și el. Poate momentul de dezvoltare a fost încetinit, poate mă dezvoltam altfel singur, poate câștigam, poate pierdeam”, rememorează Sorin Minea, care s-a confruntat foarte repede și cu prima pierdere venită chiar din primele vânzări.

Țeapă pentru “capitalistul veros care vrea să ia banii oamenilor muncii”

Pe vremea aceea, după cum spune acesta “nu erau magazine private și nici contracte” ceea ce a transformat primul venit al companiei în prima “țeapă”. “Frumos a fost când am încercat să iau banii de la Gostat, de la Agricomex, și m-am dus la directorul de atunci care mi-a spus că sunt un capitalist veros ce vrea să ia banii oamenilor muncii. Așa că nu mi-a mai plătit marfa niciodată. Au fost 50.000 de lei într-o primă etapă, iar datoria totală pe care nu am recoperat-o a fost de 500.000 de lei. Noroc că începusem să dăm și altor magazine”, povestește Minea care s-a confruntat, la început de drum,  și cu o altă nedreptate – a cumpărat clădirea unde funcționează și astăzi fabrica Angst, pentru “o sumă uriașă”. L-a ajutat însă pentru că “i-a dat o direcție”.

“În 1992 am identificat clădirea unde suntem acum. Era începută pe vremea lui Ceaușescu, dar neterminată și părăsită. Aparținea Ministerului Agriculturii și era prinsă în contabilitate, împreună cu terenul, la 38.000 de dolari, iar la licitație au cerut 980.000 de dolari”, rememorează patronul Angst.

Primele restructurări

Au urmat și alte investiții în modernizare și primul an cu plus în bilanț, în 1993. Compania se dezvolta cu bani de la partenerul elvețian, dar câștiga și “ceva bani din vânzare”, însă practicile angajaților din top management trezeau suspiciuni. „A venit și prima restructurare în sensul că a trebuit să concediez toți directorii, cotabilii. Toți aveau mult mai mulți bani decât mine,  pentru că mie nu mi se întorceau banii niciodată. Atunci am creat firma care funcționează acum. A fost pionierat”, mai spune antreprenorul care a trebuit să facă față și practicilor comerciale neloiale specifice acelei vremi – șpaga.

“Noi aveam bani să cumpăram carne. Cumpăram și 300 kg pe zi, dar aveam zile când nu aveam ce cumpăra pentru că erau firme de stat de la care luam. Se făceau și blaturi. (…) Șpaga era sfântă în România, hârtii, autorizatii, orice aprobare se dădea după obiceiul neamului, cu mâinile pline de pachete și plicuri”, mai spune Minea, care a trăit și un altfel de business.

 Business “ca o poezie” cu amenzi pentru că nu avea dosarele legate cu sfoară

Pentru că, spune Minea, la începutul anilor 90, “nimeni nu înțelegea nimic”, lucrurile erau frapante chiar și pentru un om care trăise cu absurdul din comunism.  “La o piață liberă, primul lucru care m-a șocat a fost faptul că, dacă vindeam în dolari, nu trebuia să plătesc impozit. Al doilea lucru a fost când, la primul control, am luat amendă pentru că nu aveam dosare legate cu sfoară. Iar după aceea faptul că nu existau contracte, materia primă era o poezie, nu știai nimic din ceea ce faci, totul era de genul hai să vedem ce o să iasă, cel puțin în producție. Magazinele funcționau cât de cât. La negru, dar funcționau”, apreciază Minea, care crede că în România “piața liberă concurențială este și acum ceva abstract”.

“Primii care au intrat în producție erau cei care au lucrat în industria cărnii în perioada comunistă și care au avut grijă să denatureze piața. Au transformat-o în cu totul altceva decât în piață liberă”, mai spune Minea care a traversat toată acea perioadă, dar mai ales primele clipe ale afacerii, fără niciun fel de teamă.

Investiții de 10-15 milioane de euro în producție și retail. Magazinele l-au ținut în joc

Cât despre activitatea de retail, piață pe care omul de afaceri a intrat într-o perioadă în care antreprenorii preferau în general să rămână la business-ul de bază, Minea susține că l-a ținut în joc. Iar marea piedică în dezvoltarea magazinelor a fost lispa de bani, în contextul în care Angst a investit aproape tot ce câștiga. În total, 10-15 milioane de euro, după cum apreciază proprietarul.

“În anii 90, atunci când l-am întâlnit pe Urs Angst, acesta mi-a povestit despre situația din Elveția unde supermarketurile stăpâneau piața și că în negocierile cu ele nu câștigi niciun ban. Atunci mi-a venit ideea unui lanț de magazine. Problema era că nu aveam experiență. (…) În plus, banii au fost mereu problema. Nu am putut acumula, tot ce am produs am investit și reinvenstit în fabrică, retail… Făceam totuși pionierat și pot spune că fiecare direcție în care mă duceam constituia o oportunitate și un mod de a face ce imi place, de a mă distra. Niciodată nu am făcut ceva ce nu imi place”, explică patronul Angst.

Acesta a ajuns la o rețea de peste 20 de magazine proprii pe care a renunțat să le mai opereze în 2011, când a încheiat un parteneriat cu Carrefour care le-a integrat în franciza Express. Ulterior, înțelegerea cu Carrefour a căzut, iar Angst a decis să vândă magazinele către Mega Image care a preluat, într-un final, 19 unități, urmare a unei decizii a Consiliului Concurenței. Trei magazine au ajuns astfel la Annabella.

Planuri de revenire în retail

“Îmi plăceau magazinele cât mai mari”, spune Minea care a trebuit să lupte cu forța lanțurilor internaționale pe picior de inegalitate, dar a câștigat un loc privilegiat în piață. “Eu am spații cumpărate, am și magazinele mele mari, dar am făcut o afacere cu Mega Image. Am standurile mele închiriate (în cadrul unităților Mega Image n.red) pe termen lung și nu am de gând să concurez cu vreun supermarket sau hypermarket. Nu este direcția spre care vreau să mă duc”, explică patronul Angst, care are din nou planuri de dezvoltare pe acest segment.

De altfel, anul trecut a inaugurat un prim magazin pe un concept pe care vrea să îl dezvolte acum – magazine de 150-200 de mp în spații închiriate unde să comercializeze produse fabricate de fabricile Angst, inclusiv ready-to-eat.

“Aș fi avut 3-4 magazine acum. Am deja două spații, un magazin este aproape gata și altul în renovare. Dar a venit pandemia”, explică omul de afaceri potrivit căruia investiția într-un astfel de magazin ajunge la 30-50.000 de euro.

Și a venit pandemia

Criza generată de noul coronavirus a prins grupul Angst în investiții: planul era să schimbe instalațiile de frig și să reconstruiască fabrica de ready meal de la Buftea, care a ars în 2018. Investiția în reconstrucție ajunge la 800.000 de euro, din care 300.000 de euro au fost cheltuiți deja, dar după finalizare ar permite Angst o producție de 7-9 tone pe zi, aproape cât era și înainte de incendiu și de cât ar înghiți piața. Acum, Angst produce doar 3 tone pe zi, într-o aripă a fabricii vechi.

Afaceri în scădere, dar profitabile

Iar aceasta nu este singura problemă. Potrivit lui Minea, urmare a crizei covid, grupul pe care îl conduce a redus numărul de angajați cu aproximativ 60 din 700, a redus salariile din top managementul companiei, inclusiv pe al său, dar și producția și timpul de lucru în producție de la 6 la 5 zile. La Angst, scăderea de producție a fost de 10-15%, cauzată în mare parte de închiderea și ulterior reducerea activității în HORECA. Pe zona de crud-uscate, segment produs de Salsi Sinaia (companie pe care Minea a preluat-o recent de la SIF Muntenia – n.red), vânzările și-au revenit acum, după o scădere la început de pandemie, în timp ce segmentul de ready-meal gestionat prin Angst Bistro este într-o ușoară creștere și urmare a scăderilor la raioanele de vânzare asistată.

“Dacă nu făceam o restructurare reală, aveam probleme mari. Nu sunt pe pierdere, sunt încă pe profit, dar ca cifră de afaceri am scăzut, iar costurile au crescut. Nu văd însă viitorul și asta mă deranjează cel mai tare. Nu văd cum va evolua, cât va dura pandemia, iar consumatorul s-a schimbat mult… dar sper că va trece și asta”, conchide Minea care are cheltuieli tot mai mari cu materialele de protecție, inclusiv cu testele de depistare a infectării cu Covid-19 pe care le va face angajaților pe cheltuiala companiei.

Cât despre angajații care nu mai lucrează pentru grup, omul de afaceri susține că o parte dintre aceștia au fost concediați, o parte sunt acasă în carantină sau în situații similare, iar o parte au plecat, atrași de companiile de curierat care oferă salarii bune în schimbul unei munci nu foarte dificile.

Cu toate acestea, rămâne la ideea că întotdeauna sunt oportunități de afaceri, pe care “este bine să le ții pentru tine” și că “salturile se fac în perioada de criză când oamenii proști clachează, deștepții se mențin, iar cei mai buni au o sclipire care îi duce în direcția bună”.

Așadar, optimismul nu l-a părăsit pe Minea nici acum când Covid-19 l-a propulsat  într-o zonă în care “nu înțelegi”, așa cum era la începutul vieții de antreprenor. “Sunt stresat și mi-a fost frică. Au trecut foarte multe luni și românii au început să devină paranoici. Stresul este înfiorător – că mi se îmbolnăvesc oamenii și va trebui să opresc producția,  că mă îmbolnăvesc eu. Este o frică abstractă, iar într-un stres din acesta nu vezi ziua de mâine, nu știi ce trebuie să faci, nu înțelegi”, povestește  antreprenorul care consideră că afacerile medii și mari din România, spre deosebire de cele din restul UE, au fost ajutate “doar cu sfaturi la televizor”.

Înainte era o chestiune de inconștiență

„La început (începutul afacerii – n.red), nu am avut niciun fel de teamă. Era o chestie de inconștiență”, mai povestește patronul Angst. Explicația lui? “Ideea era că nu înțelegeam nimic, nici cum să fac afaceri, nici cum să fac un contract. Totul era un joc, un sport, sau cel puțin așa am perceput eu atunci. Era jocul de după Revoluție. Eram democrați”.

Afacerile și problemele serioase au început mult mai târziu, crede însă Minea. Dar chiar și așa, dacă privești prin ochii lui trăgând de timp înainte și înapoi, constați că multe lucruri nu s-au schimbat defel. Nici în ceea ce privește structura sa ca om, nici din punct de vedere al strategiei lui de business, cele două fiind indisolubil legate.

Angst s-a poziționat mereu ca un brand cu produse de calitate. Nu a mers pe ideea de preț mic și volume mari. Iar una dintre explicații o poți citi printre rânduri, atunci când antreprenorul vorbește despre el și produsele pe care le-a lansat.

“În 93 sau 94 cred am fost primul pe piață care a scos MDM-ul (carne separată mecanic – n.red) și tot pe atunci am scos și coloranții. A fost o idee prea nouă în epoca în care trăiam, pentru că atunci nu se vorbea despre aditivi și despre E-uri , dar am simțit că trebuie să o fac și așa a rămas. Eu întotdeauna am avut prețurile mai mari. Astfel, făcând produse scumpe, nu am profituri foarte mari, dar fac ceea ce imi place. Înainte de a fi lansate, toate produsele sunt gustate de management. Dacă nu ne plac, în special mie, nu intră în fabricație”.

Iar dacă te întorci la dorințele lui de la început de drum, lucrurile sunt și mai clare. Lui Sorin Minea îi place sportul – a practicat natația, iar acum tirul – iar pentru el afacerea este tot un sport pe care nu îl poți face dacă nu ai “dorință și plăcere”.

“Mi-am promis că o să încerc să dovedesc că afacerea este totuși un sport, ai nevoie de dorință și de plăcere. Mi-am promis că o să rămân la fel și cred că am reușit. (…) Nu am dorit niciodată mai mult decât am. Am vrut doar să fac ce îmi place, așa am fost crescut. Secretul este să faci ceea ce îți place”.