A dat afacerile pe investiţii la bursă. E mai uşor? A câştigat mai mult?

Maniu Popescu este micul investitor care a fructificat mai toate oportunităţile pieţei de capital româneşti încă de la începutul anilor ’90, cu excepţia speculaţiilor pe piaţa Rasdaq.

În vremea de glorie a Rasdaq brokerii puteau să cumpere acţiuni – ieftin de la unii clienţi acţiuni, ca să le vândă altor clienţi mai scump.

„Asta m-a deranjat”, spune ardeleanul reporterului ECONOMICA.NET.

A plasat bani în, practic, mai toate tipurile de instrumente de investiţii financiare de pe piaţa noastră.

Are un portofoliu total în valoare de circa 350.000 de lei,  în afară de echivalentul a câtorva zeci de mii de lei din mai multe depozite bancare. Portofoliul pare mic, dar alte sute de mii (evită să le numere) vor fi bucurat viaţa lui şi a familiei lui.

Vieţi paralele

Multă vreme, de prin 1993 până prin 2006, când s-a dedicat exclusiv ocupaţiei de investitor, Maniu Popescu şi-a trăit pasiunea pentru investiţii în paralel cu afacerile.

„Aveam vreo trei chioşcuri pe la Izvor, pe la Eroilor, în puncte comerciale cu trafic”, spune investitorul reporterului ECONOMICA.NET. Când soarta chioşcurilor a devenit tot mai nesigură, căci puteau fi demolate legal în termen de 72 de ore de la avertizare, investitorul amator şi-a concentrat afacerea pe angroul cu produse din tutun, altele decât ţigaretele.

Apoi, în 2006, a închis şi această afacere.

A investit încă din anii ’90, în fonduri mutuale, în obligaţiuni municipale, cumpărate de la BCR şi BRD chiar dinainte de a fi listate la Bursă şi în acţiuni. Acum are acţiuni până şi la bănci nelistate, precum UniCredit Ţiriac Bank şi Raiffeisen Bank (fosta Banca Agricolă), după ce a cumpărat BRD, când  a ajuns la Bursă, în 2001.

Apoi s-a concentrat pe Bursă.

„Am avut bani şi în depozite la bănci inclusiv la unele care nu mai există, dar mi-am recuperat banii, poate doar la Albina, nu. Dar de la Banca Turco-Română şi Bankcoop i-am recuperat. Deja după 2000, când au apărut SIF-urile şi BRD şi SNP pe bursă, dezinvesteam de pe obligaţiunile municipale şi cumpăram la bursă. Sau mai plasam banii care mai veneau din mutualele care îşi reeşalonaseră datoriile pe 12 luni, pe 24 de luni… Investeam periodic”, îşi aminteşte investitorul.

Cam cât investea?

„Erau perioade când câştigam din comerţ şi o dacie pe lună, deci echivalentul a 2000 – 3000 de dolari. Nu-i puneam pe toţi în investiţii”.

 
Jocul cu mirajul

„A fost o plăcere, o atracţie, încă de la început”, mărturiseşte Maniu Popescu.

Primele investiţii le-a făcut în fondurile mutuale, chiar la apariţia celor dintâi, în 1993 – 1994. În sălbăticia de atunci a capitalismului românesc, fondurile de investiţii au apărut chiar înainte să se fi constituit autoritatea pieţei (CNVM), care să le reglementeze şi supravegheze, cât de cât.

„Mi-au făcut cu ochiul de la început fondurile mutuale. Nu ştiu dacă nu le-am luat pe toate la rând, căci de la început m-a preocupat ideea diversificării. Aveam bani şi în bănci, sigur, dar m-a atras şi ideea administrării profesioniste şi cu randamente mai mari decât dobânzile”,  mărturiseşte Maniu Popescu.

A avut bani şi „la SAFI, şi la Credit Fond  şi la Dacia Felix şi bineînţeles şi la FNI. La un moment dat aveam la vreo cinci – şase fonduri. Trebuia să fac ceva cu lichidităţile din comerţ. Am cumpărat şi apartamente la 3.000 –  4.000 de dolari, două le mai am şi acum. Dar nu m-au atras nici expansiunea în comerţ, nici afacerile imobiliare”, ne spune investitorul.

În anii ’90 fondurile mutuale „nu dădeau cine ştie ce informaţii în prospectele de emisiune, nu dădeau prea multe informaţii din principiu. Ştiai cam în ce companii au plasat banii, tot de-ale lor,  ca Industrial Export al SAFI, multe necotate la bursă evident, iar evaluările le făceau ei ştiau cum, ca să asigure o tendinţă de creştere a titlurilor”.

Apoi, prin ’96 a venit prima cădere dramatică.

„Eram la televizor într-o seară când s-a anunţat că a scăzut valoarea activelor SAFI cu 43% sau cam aşa ceva”, îşi aminteşte Maniu Popescu. Era în martie 1996, când Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis, în sfârşit, un mod de calcul al valorii activului net al unui fond mutual.

Au urmat retragerile de bani dramatice transformate în „scandalul SAFI”, de fapt al Fondului Mutual al Oamenilor de Afaceri (FMOA), administrat de SAFI.

Cam în acelaşi timp, la Gelsor era proiectat FNI, care avea să nu-şi facă probleme cu noile reglementări, ba chiar să devină o fraudă sub ochii protectori ai CNMV. Atât de protectori pentru fraudă încât sănătatea ideii de investiţie personală a devenit un miraj.

„FNI s-a umflat cu vreo 2300%. Dar nu am pierdut bani nici la SAFI, nici la FNI. A, da, am pierdut un câştig potenţial, dar să vedem… Periodic scoteam bani, pentru diverse, alte investiţii sau plăceri, excursii în strănătate, sejururi la ski. După calculele mele de atunci, cu ce scosesem deja, în momentul căderii depăşiseam cu 50% cât băgasem. Nici nu m-am mai implicat în recuperarea celor câteva mii de dolari rămaşi în FNI”, mărturiseşte Maniu Popescu.

Cu toate că a ştiut să administreze plasamentul în fondurile mutuale, prăpădul FNI i-a lăsat un gust amar. „Am mers în paralel cu două fonduri mutuale ale Globinvest din Cluj, cu municipale şi titluri de stat şi de trezorerie, luate prin bancă şi m-am uitat mai atent la Bursă”.

Clubul investitorilor

„Aveam conturi la societatea de brokeraj a Raiffeisen. Avea sediul Matei Basarab colţ cu Nerva Traian.  Ne strângeam mai mulţi care aveau conturi acolo şi stateam de vorbă. Era Dragoş Neacşu director. La sugestia noastră ne-a dat o cameră, cu un ecran în care vedeam piaţa şi cu un telefon. Nu chibiţam, dădeam ordine. Veneam acolo la 9.30 şi plecam la închiderea pieţei”, îşi aminteşte investitorul.

Şi astfel, Maniu Popescu nu a mai avut de făcut decât un pas ca să devină investitor profesionist.

În 2006 a renunţat la alte afaceri, care începeau să-l incomodeze, cu formalităţile fiscale, şi să-l distragă de la spectacolul acelor ani la bursă de dinainte de criză.  

„Cumpărasem SIF-uri cu 2000 de lei vechi şi ajunseseră la 20.000”, spune Maniu Popescu, rememorând probabil tocmai un minim înregistrat în aprilie 2006,  în marşul SIF Oltenia (SIF5) spre maximul absolut istoric.

Un sentiment de siguranţă

După 12 – 13 ani de investiţii, Maniu Popescu dobândise deja, în 2006, „un fel de sentiment de siguranţă”. 

La numai un an de la „trecerea la profesionism” investitorul a trebuit să se confrunte cu semnele crizei şi apoi cu însăşi criza.

„Cu SIF 5 ajunsesem la 4,8 de lei noi, iar media mea de cumparare era de 1,2. Apoi preţul a căzut până la 0,5 de lei, dar la 0,7 am început din nou să cumpăr şi media mea a ajuns la 1. Cu dividende cu tot, pot să spun că nu am pierdut la portofoliul”, spune liniştit Maniu Popescu.

„Am participat la toate ofertele publice ale statului, din ultimii doi – trei ani. La Transgaz (TGN), Nuclearelectrica (SNN), Romgaz (SNG), şi Electrica (EL), după ce am disponibilizat  cash-ul din fondurile mutuale, monetare şi de obligaţiuni, care mi-au asigurat mobilitatea”.

A învăţat să cerceteze piaţa ca un profesionist, până a devenit investitor profesionist.

Şi acum vânează informaţiile preţioase inclusiv prin dialoguri cu persoanele iniţiate, pe la întâlnirile cu investitorii ale unor companii importante listate la Bursa de Valori Bucureşti (sau nu), la evenimentele pieţei, sau chiar la  conferinţele de presă.

Apoi analizează informaţiile temeinic, ca un ardelean veritabil, estimează şi ia decizii, fără să refuze să-şi asculte inuiţiile.

Tehnica lui Maniu Popescu se găseşte şi în  manuale. Şi-a plasat o parte din cash-ul rezultat din micile afaceri de comerţ, în mai toate instrumentele nou apărute pe piaţă. Apoi, a reinvestit periodic o parte din profiturile pe care le-a încasat din diferite plasamente.  

Un profesionist.