A treia zi de proteste la Palatul Cotroceni împotriva revenirii în funcţie a preşedintelui Băsescu

Câteva sute de persoane, printre care şi senatorul liberal Ioan Ghişe, protestează joi la Palatul Cotroceni împotriva revenirii în funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, ca urmare a invalidării de către Curtea Constituţională a referendumului din 29 iulie.
Economica.net - joi, 30 aug. 2012, 19:09
A treia zi de proteste la Palatul Cotroceni împotriva revenirii în funcţie a preşedintelui Băsescu

Este cea de-a treia zi de protest în faţa Palatului Cotroceni, demersul fiind unul iniţiat de senatorul Ghişe, marţi, în prima zi în care Traian Băsescu a revenit la palatul prezidenţial, după suspendarea sa din 6 iulie.

Ca şi miercuri, Ghişe poartă un tricou alb cu inscripţiile „Poporul este suveran”, „Poporul a decis, Băsescu e demis”.

Protestatarii se plimbă în jurul Palatului Cotroceni, scandează lozinci împotriva lui Traian Băsescu şi poartă pancarte cu mesaje, precum „Eu nu te-am votat, afară din Palat”, „Jos Băsescu” sau „Votul meu a fost furat”,

Nefiind un protest autorizat, cei prezenţi la Palatul Cotroceni se plimbă în jurul instituţiei.

Marţi, demersului iniţiat de Ghişe i s-a alăturat şi PNL Varujan Vosganian, care a spus că şi-a informat colegii de partid cu privire la participarea sa la protest şi că va fi alături de acesta şi în zilele următoare.

În prima zi la Cotroceni a lui Traian Băsescu de la suspendarea sa din funcţie, senatorul Ghişe a venit în faţa Palatului prezidenţial pentru a-şi exprima nemulţumirea. El a subliniat că va face acest lucru în fiecare zi, precizând că este un gest simbolic, prin care doreşte să atragă atenţia că votul românilor nu poate fi anulat de CCR.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 56,28 de milioane de lei (11,30 de milioane de euro),......
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel pentru Tunelul Meseș
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să primească ultimele documente de la asocierea ...
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că săptămâna viitoare urmează să fie semnat contractul pentru ...
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Retailerul de articole sportive Decathlon a raportat luni vânzări solide în 2024 şi a anunţat că va continua procesul ...