Autostrada Bucureștiului A0: Când spun grecii de la Aktor că vor finaliza lotul 3 Sud

Aktor intenționează să finalizeze în 2024 lucrările la lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului (A0), deși unele evenimente neprevăzute cauzează întârzieri, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții companiei. De asemenea, constructorul elen vrea să participe la mai multe licitații în perioada următoare în România.
Anemona Andone - mar, 20 aug. 2024, 21:31
Autostrada Bucureștiului A0: Când spun grecii de la Aktor că vor finaliza lotul 3 Sud

„Finalizarea lucrărilor este programată pentru anul 2024 cu siguranță. Deși termenul inițial era septembrie, acesta a fost decalat cu 3 luni ca urmare a mai multor factori și evenimente neprevăzute, precum ar fi descoperirea unei țevi Transgaz în zona Țegheș sau a unor exproprieri forestiere care au durat mai mult decât era estimat”, au răspuns reprezentanții Aktor la solicitarea ECONOMICA.NET.

Aktor: țevi Transgaz, descoperite în zona Țegheș

 

Ei au menționat că, deși stadiul oficial al lucrărilor este de 76%, acesta reprezintă doar procentul oficial decontat de CNAIR.

„În realitate, stadiul efectiv la acest moment este de peste 82% – 83% lucrări real executate în șantier; dar nefiind decontate, nu apar în procentajele oficiale. Vă informăm că la acest moment avem realizat peste 90% din terasamente, peste 80% din stratul BSC, peste 70% din structuri, și peste 65% din lucrările de asfalt”, au precizat cei de la Aktor.

Aceștia nu au dorit să comenteze declarațiile unor oficiali români și au subliniat că singurul lor scop este acela de a finaliza lucrările cât mai repede, și, „cu siguranță în anul 2024”.

aktor

România, a doua piață pentru Aktor

Întrebați dacă intenționează să mai depună oferte la noi licitatii pentru autostrăzi în România, aceștia au răspuns că, așa cum au declarat și public acționarii companiei Aktor, România este a doua piață după Grecia, și vor participa la mai multe licitații în perioada următoare.

Reprezentanții constructorului elen au mai spus, legat de certificatele negative intermediare primite, că pentru moment nu există repercusiuni. Mai mult, din informațiile acestora, aproape toate companiile care construiesc autostrăzi în România ar fi primit astfel de documente constatatoare pe parcursul derulării contractelor.

Lotul 3 Sud al Autostrăzii Bucureștiului (A0) este cea mai importantă lucrare ce trebuie finalizată în 2024 și are un impact major asupra traficului din sudul României, declara în noiembrie anul trecut secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu.

„Cel puțin din punctul meu de vedere, acest lot de autostradă este cea mai importantă lucrare pe care trebuie să o finalizăm anul viitor (2024  – n.r.) și are un impact major asupra traficului din sudul României, pentru că afectează peste 3 milioane oameni care trăiesc în această zonă, dar și pentru că, împreuna cu loturile 1 și 2, reprezintă continuitate între A1 și A2 via DN5, care sunt rute foarte importante pentru traficul de mărfuri din România, făcând legătura între Turcia – Grecia – Bulgaria – Portul Constanța cu centrul țării și Vestul Europei”, sublinia anul trecut secretarul de stat.

VIDEO: Lot 3 Sud, Autostrada Bucureștiului A0 (sursa: YouTube Infrastructura Romania)

Te-ar mai putea interesa și
Industria frumuseții va beneficia de reducerea ratelor dobânzilor
Industria frumuseții va beneficia de reducerea ratelor dobânzilor
Se estimează că piața produselor cosmetice și de înfrumusețare va continua să crească, însă industria se confruntă în continuare cu greutăți, în special din cauza cheltuielilor reduse......
Liban – Armata îşi autodetonează aparate de comunicaţii „suspecte”. Bilanțul acţiunii „pagere/walkie-talkie” a ajuns la 37 de morţi şi peste 3.500 de răniţi
Liban – Armata îşi autodetonează aparate de comunicaţii „suspecte”. Bilanțul acţiunii „pagere/walkie-talkie” ...
Armata libaneză a anunţat joi că îşi detonează controlat o serie de aparate de comunicaţii "suspecte", după sabotajul ...
Inundațiile din Europa au provocat dezastru și în bugetele țărilor afectate. Care sunt pagubele în România
Inundațiile din Europa au provocat dezastru și în bugetele țărilor afectate. Care sunt pagubele în România
Inundațiile din Europa Centrală și de Est au adus pierderi de vieți omenești și pagube materiale importante, estimările ...
CNSP a modificat în scădere la 2,8% prognoza de creştere economică pentru acest an
CNSP a modificat în scădere la 2,8% prognoza de creştere economică pentru acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere la 2,8%, de la 3,4% anterior, proiecţia de ...