Autostrada Bucureştiului A0: A fost emisă autorizație de construire pentru lotul 1 Nord

14 10. 2024
a0 nord 1

Oficialul de la Transporturi precizează pe Facebook că pe lotul 1 al A0 Nord au fost autorizate:

✅️ lucrări de drum

✅️ lucrări de artă:

1) pod pe autostradă peste râul Dâmbovița (km 2+999)

2) pod pe autostradă peste râul Bâldana (km 4+024)

3) pasaj pe autostradă peste CF101 București – Pitești și DN7 (km 8+724), în lungime de 733 metri

4) pod/pasaj pe autostradă peste râul Colentina, CF 300 București – Ploiești, CF Mogoșoaia – Buftea, în lungime de 650 metri

✅️ lucrări de scurgere a apelor

✅️ lucrări de consolidare

✅️ noduri rutiere la intersecțiile cu DN7 și DN1A

✅️ intersecții și restabiliri drumuri existente

✅️ lucrări de siguranța circulației

✅️ lucrări de relocări rețele utilități

✅️ iluminat rutier

✅️ lucrări ITS

✅️ lucrări de protecția mediului

Durata de execuție a lucrărilor este de 22 luni, calculată de la data ordinului de începere a lucrărilor, iar săptămâna viitoare voi convoca la fața locului toți responsabilii, pentru a demara rapid lucrările, mai spune Scrioşteanu.

 

Traseul acestui lot are o lungime de 17,5 km și se află între Autostrada București – Pitești A1 și DN1, iar amplasamentul lucrărilor este situat pe teritoriul județului Ilfov, pe raza unităților administrativ teritoriale Dragomirești-Vale, Buftea, Mogoșoaia, Corbeanca și pe teritoriul județului Giurgiu, pe raza localităţilor Joița și Săbăreni.

Lucrările la lotul 1 Nord, Dragomirești – Corbeanca, din Autostrada Bucureștiului A0 vor începe cel târziu în octombrie începe cel târziu în octombrie, anunța luna trecută secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Acesta este ultimul lot din A0 pentru care mai trebuie să înceapă lucrările.

Amintim că asocierea Pizzarotti – Retter a câștigat contractul pentru acest lot, după mai bine de patru ani de licitație. Lansată pe 6 iunie 2019, această licitație este dată ca exemplu negativ în materie de achiziții publice.

 

Contractul pentru acest lot prevede executarea și a două pasaje supraterane:

– Pasaj peste CF101 București – Pitești DN7, cu o lungime de 733 m

– Pasaj peste râul Colentina, CF 300 București – Ploiești și CF Mogoșoaia – Buftea, cu o lungime de 650 m.

Doi ani pentru finalizarea lucrărilor la A0 Nord lot 1

Valoarea contractului este de 815,07 milioane de lei, fără TVA, finanțare din fonduri europene nerambursabile, iar termenul de finalizare al lucrărilor este de 34 luni, din care 12 luni pentru etapa de proiectare și 22 luni pentru etapa de execuție a lucrărilor.

 

Lotul 1 Nord al Autostrăzii Bucureștiului se află între A1 și DN1, de la Dragomirești la Corbeanca, și are o lungime de 17,5 km.

 

Amintim că pe zona de nord a A0 a fost finalizat lotul 2 încă de anul trecut de către UMB, care mai lucrează și pe lotul 4, iar pe lotul 3 execută lucrări China Civil Engineering Construction Company (CCECC).

 

Pe zona de sud a A0, au fost finalizate loturile 1 și 2 de către turcii de la Alsim Alarko, iar pe lotul 3 lucrează grecii de la Aktor.