AB Energy vrea să livreze anul viitor echipamente pentru 10 centrale pe biogaz în România
AB Energy a finalizat, în aprilie, prima instalaţie de cogenerare pe bază de biogaz din România, la Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova.
Instalaţia are o capacitate de 1 MW şi produce energie din biogazul obţinut din porumb. Investiţia în unitatea de la Filipeştii de Pădure s-a ridicat la 5 milioane de euro şi a fost derulată de consorţiul Genesis Biopartner, format din firmele Baupartner (România) şi Vireo Energy (Suedia).
Compania AB Energy România are capacitatea de a livra şi unităţi cu puteri instalate de 2 şi 3,2 MW.
Grupul italian este specializat în fabricarea instalaţiilor de producţie a energiei pe bază de gaze şi biogaz.