ABIEC: România riscă să se confrunte cu dezindustralizarea dacă nu regândeşte politicile de energie electrică

România trebuie să îşi refacă politicile privind energia electrică şi gazele naturale, altfel riscă să se confrunte cu dezindustrializarea, atenţionează Asociaţia Marilor Consumatori Industriali de Energie /ABIEC/, într-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor de la Bucureşti, semnată alături de sindicate şi federaţiile membre din industria metalurgică, chimie şi petrochimie.
Economica.net - vin, 14 feb. 2014, 15:07
ABIEC: România riscă să se confrunte cu dezindustralizarea dacă nu regândeşte politicile de energie electrică

ABIEC, Confederaţia Patronală din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România (Conpirom), alte federaţii patronale, Confederaţia Naţională Sindicale Cartel ALFA şi federaţiile membre din industria metalurgică, chimie şi petrochimie menţionează că povara costurilor uriaşe şi artificiale ameninţă industriile producătoare.

‘Dacă România nu va implementa rapid măsuri substanţiale pentru rezolvarea situaţiei din domeniile de energie electrică şi de gaze naturale, riscul relocării se transformă în realitate, în scurt timp. Povara costurilor uriaşe şi artificiale care ameninţă industriile producătoare are, de asemenea, consecinţe potenţial ireparabile asupra economiei naţionale. În ciuda aşa-zisei strategii publice de axare pe industria naţională, ca motor al creşterii economice, ne aflăm, acum, într-o situaţie disperată. Distorsiunile provenite de la politicile privind electricitatea şi gazul natural, care au continuat în ultimul an, au avut un impact negativ semnificativ asupra competitivităţii industriilor energo-intensive din România şi, în cele din urmă, asupra sustenabilităţii şi a viitorului acestor industrii’, se arată în documentul citat.

Pe de altă parte, semnatarii scrisorii notează că o majorare ‘a preţului la gazul natural, ca rezultat al aşa-zisei liberalizări a pieţei duce la costuri de operare pentru companiile industriale din România la niveluri incomparabile cu ale oricăruia dintre competitorii noştri’.

‘(…) liberalizarea pieţei gazelor naturale este exclusiv un proiect teoretic, deoarece îi lipseşte prima cerinţă pentru o asemenea piaţă: posibilitatea reală de a alege furnizorul. În realitate, acest proiect nu face decât să alinieze preţul gazului din producţia internă la cel de import, fără să ofere consumatorilor posibilitatea alegerii furnizorului. În schimb, conduce la o creştere de circa 160% a preţului gazului din producţia internă, ceea ce înseamnă o majorare a facturii de peste 70%, în mai puţin de doi ani. Nicio companie nu poate suporta o asemenea scumpire’, atrage atenţia sursa citată.

În ceea ce priveşte energia verde, ABIEC şi partenerii semnatari ai adresei către autorităţi semnalează că, în fapt, ideea conform căreia energia verde va duce la o scădere a preţului energiei este falsă.

‘Presupunerea conform căreia energia verde ar duce la o scădere a preţurilor energiei s-a dovedit falsă, luând în considerare că preţul mediu de piaţă pentru un MWh este mai mare comparativ cu anul trecut, faţă de cel al competitorilor noştri, atât din Uniunea Europeană, cât şi din regiunea Mării Negre’, se apreciază în scrisoare.

Conform sursei citate, consumatorii industriali au plătit, în 2013, cu 21% mai mult pentru fiecare MWh, comparativ cu 2010.

În plus, companiile din România au un cost mediu al energiei electrice de 80 de dolari/MWh, în vreme ce competitorii lor plătesc aproximativ 50 de dolari/MWh în Germania, 60 de dolari/MWh în Franţa sau mai puţin de 40 de dolari/MWh în Statele Unite ale Americii.

În România, peste 30 de dolari/MWh din preţul energiei electrice reprezintă exclusiv subvenţii, precum eco-taxele pentru energia regenerabilă şi pentru cogenerare, tarife de transport şi de infrastructură.

‘Normele europene stipulează, deja, posibilitatea ca statele membre să ofere exceptări de la plata eco-taxelor de 80-85%, ca parte a programului de reindustrializare a Europei. Consumatorii industriali de energie nu trebuie pedepsiţi pentru că vor să îşi dezvolte afacerile în România şi nu ar trebui să plătească mai mult decât este corect pentru energiile verzi sau pentru gaz. România trebuie să se alinieze la actualele tendinţe din Uniunea Europeană şi din întreaga lume şi să se concentreze pe viitorul economiei pe termen lung, oferind industriilor locale un tratament corect, care să vină în sprijinul competitivităţii’, punctează ABIEC.

Asociaţia adaugă că alternativa este ca, în următoarele câteva luni, ne vom confrunta cu o închidere masivă a unor sectoare de producţie şi cu reducerea generală a activităţii companiilor industriale.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...