ABN Systems: Vânzările de produse Smart Home vor creşte cu 100% anul viitor
Compania a înregistrat o creştere a vânzărilor de produse din categoria Smart Home cu 46% în primul semestru al acestui an, față de aceeaşi perioadă din 2020, şi estimează ca trendul ascendent să se mențină şi în următorii ani. Cel mai bine vândut produs în 2021 din această categorie este termostatul Tellur, pentru care ABN Systems apreciază o creştere cu 200% comparativ cu anul trecut.
Începând cu anul viitor, compania are în plan să abordeze noi pieţe cu aceste produse, atât pe plan intern, prin intermediul reţelelor de magazine Do-It-Yourself (DIY), cât şi pe plan extern, în special ţări din Europa de Vest şi Orientul Mijlociu, aceasta fiind deja prezentă cu produse în peste 25 de ţări.
„În România, piața Smart Home este încă una foarte mică, estimată la cca 15 -20 de milioane de euro, sub 1% din întreaga piață europeană, de 23 de miliarde de euro, unde cererea cea mai mare este în UK, Germania, Franța și Italia. Totuși, o piață încă mică înseamnă un mare potențial de creștere, de 30-40% în 2022. Noi am înregistrat rezultate foarte bune până acum, atât pe plan intern, cât şi extern, cu produsele noastre Smart Home şi suntem pregătiţi să valorificăm această oportunitate de dezvoltare pe o piață în expansiune accelerată”, a declarat George Barbu, CEO ABN Systems International.
Numărul tot mai mare de utilizatori de internet, creșterea venitului disponibil al consumatorilor în economiile în curs de dezvoltare, importanța tot mai mare a monitorizării locuințelor în locații îndepărtate, nevoia tot mai mare de soluții de economisire de energie și cu emisii reduse de carbon, proliferarea rapidă a smartphone-urilor și gadgeturilor inteligente, îngrijorarea tot mai mare cu privire la siguranță, securitate sunt doar câţiva dintre aceşti factori determinanţi ai creșterii pieței de profil.
Dimensiunea pieţei globale pentru case inteligente a fost evaluată la 79,13 miliarde de dolari în 2020 și se așteaptă să ajungă la 313,95 miliarde de dolari până în 2026, având o rată anuală de creștere de 25,3% în perioada prognozată (2021-2026), conform unor analize efectuate la nivel global.
De asemenea, piaţa europeană de Smart Home se aşteaptă să crească de la 23,2 miliarde de dolari în 2020 până la 39,6 miliarde de dolari până în 2025, cu o rată de creştere de 11,3%.
Între cele mai noi produse pe segmentul Smart Home din gama proprie a ABN Systems International, Tellur, se numără: camerele solare; videointerfonul; senzorii de fum şi gaz; robotul de curăţat geamuri şi prizele AC. Acestea se pot folosi atât în mod independent, cât şi integrate cu alte dispozitive, fiind realizate în colaborare cu Tuya, unul dintre liderii mondiali ai platformelor de dezvoltare IoT (Internet of Things).
ABN Systems are un portofoliu diversificat de produse Tellur Smart Home, care au la bază tehnologii de ultimă oră, beneficiază de un bun raport calitate-preţ şi pot fi gestionate de oriunde prin aplicația Tellur Smart (accesibilă în AppStore și GooglePlay).
Fondată în 2002, ABN Systems International, deţinătoarea brandului Tellur, şi unul dintre liderii pieţei de distribuție a produselor şi accesoriilor IT&C din România, oferă soluţii integrate de mobilitate, infrastructură IT şi de stocare, sisteme de supraveghere video, echipamente şi automatizări industriale.
Cu un portofoliu de peste 30.000 de produse și accesorii IT&C, ABN Systems este prezentă deja pe piețe din peste 25 țări, de pe 3 continente, și își propune o extindere accelerată a canalelor de vânzare externe, atât prin intrarea pe noi piețe, cât și prin consolidarea celor actuale.