Abonament metropolitan București – Ilfov tren – metrou – autobuz: 210 lei pe lună, 2.000 lei pe an
„Așa cum am declarat mereu, cea mai bună soluție pentru rezolvarea traficului în Regiunea București – Ilfov și reducerea numărului de autoturisme o reprezintă transportul în comun, mai ales cu trenul și metroul. De asemenea, este importantă integrarea tuturor sistemelor de transport, în așa fel încât, cu un singur bilet sau abonament să se poată circula cu toate mijloacele de transport disponibile: tren, metrou, autobuz, tramvai, troilebuz”, a scris secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, pe pagina proprie de Facebook.
În urma aprobării și la nivelul administrației locale bucureștene, aceste noi bilete vor putea fi utilizate de toți cei care utilizează constant sau temporar calea ferată de pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă (inclusiv de la stațiile din Mogoșoaia și Otopeni).
Noile titluri de călătorie acoperă perioade de 24 ore, 72 ore, o lună, 6 luni sau un an și diversele combinații de sisteme de transport (transportul de suprafață gestionat de ADI Transport Public București – Ilfov împreună cu metroul și feroviarul, cu metroul sau feroviarul; transportul cu metroul împreună cu feroviarul; doar feroviarul, indiferent de operator).
Titlurile de călătorie metropolitane integrate cu valabilitate de 24 h și 72 h permit oricâte transbordări pe orice vehicul de transport de suprafață, metrou și feroviar pe ruta Gara de Nord (staţia Bucureşti Nord) – Aeroportul Henri Coandă, în regiunea București-Ilfov, în intervalul orar de valabilitate.
Conform propunerii de ordin de ministru, noile titluri de călătorie vor fi disponibile la casele de bilete ale celor doi operatori feroviari de pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă (CFR Călători și Transferoviar Călători), ale Metrorex și ale STB.
Proiectul pilot va fi monitorizat și utilizat pentru extinderea acestui tip de bilet și în alte zone metropolitane din România, a conchis secretarul de stat.