Abonaţii serviciilor telecom pot rezilia unilateral contractele, dacă operatorul modifică termenii contractuali
‘Modificarea contractelor pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, în condiţiile prevăzute în contract sau pe baza negocierii directe, cât şi la iniţiativa furnizorului. Potrivit prevederilor legale, dacă un operator intenţionează să modifice unilateral contractul încheiat cu un utilizator final, acesta din urmă are dreptul să renunţe la contract, fără a plăti despăgubiri, în termen de 30 de zile de la primirea notificării privind intenţia de modificare a contractului, dacă nu este de acord cu modificările propuse’, se menţionează în comunicatul ANCOM.
Conform sursei citate, notificarea privind intenţia de a modifica unilateral contractul trebuie să fie transmisă sub formă de scrisoare, e-mail, SMS, fax sau prin intermediul contului de client al abonatului de pe site-ul furnizorului, în acest din urmă caz notificarea trebuind să fie însoţită de un SMS şi/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea acesteia.
‘Indiferent de modul în care operatorul transmite notificarea, acesta trebuie să asigure transmiterea integrală a textului notificării, fără a face trimitere la alte surse de informare. De asemenea, în cazul în care notificarea este transmisă pe suport hârtie, aceasta trebuie să fie separată de orice material publicitar. Potrivit aceleiaşi decizii ANCOM, furnizorii de servicii de telefonie, internet şi televiziune de pe piaţa din România sunt obligaţi să publice pe site-urile proprii informaţii privind condiţiile de modificare a contractului, inclusiv demersurile pe care utilizatorii trebuie să le facă pentru a solicita modificarea acestuia. Dacă furnizorul a modificat contractul fără să notifice sau nu a informat utilizatorii despre dreptul de a denunţa contractul fără penalităţi prin intermediul notificării, ANCOM poate lua măsuri’, notează Autoritatea.
Cu toate acestea, ANCOM atrage atenţia că fiecare utilizator de servicii de telecomunicaţii trebuie să solicite operatorului o copie a contractului-cadru, care conţine prevederile generale aplicabile în relaţia dintre abonat şi furnizorul de servicii, indiferent de oferta concretă pentru care optează utilizatorul, şi trebuie să analizeze informaţiile înainte de a semna şi a intra într-o relaţie contractuală. Documentul trebuie să fie disponibil şi pe pagina de internet a furnizorului şi
ANCOM pune la dispoziţia publicului pe propria pagină de Internet, secţiunea InfoCentru care oferă informaţii utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale. Informaţiile se referă, în principal, la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.