Abramovici a intentat un proces de calomnie împotriva unei edituri engleze care a publicat o carte numită „Oamenii lui Putin”

23 03. 2021
roman_abramovich_3296939_75595300

Editura a comunicat că se va apăra în faţa acuzaţiilor, susţinându-şi ferm poziţia.

Cartea „Oamenii lui Putin” a jurnalistei Catherine Belton a fost publicată în 2020. Autoarea scrie că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a dirijat un flux masiv de bani murdari pentru extinderea influenţei ruse în lume.

Printre altele, ancheta jurnalistei a descoperit că în cadrul acestei operaţiuni Putin i-a cerut personal lui Abramovici să cumpere clubul Chelsea în 2003. După achiziţie şi alte investiţii masive, echipa cu probleme în campionatul englez a ajuns o stea a fotbalului european.

Abramovici a susţinut într-un comunicat că în carte apar „mai multe declaraţii false şi calomniatoare despre mine, în special privind achiziţia Chelsea Football Club şi activităţile acestuia”. Avocaţii magnatului au adăugat că autoarea „afirmă în mod injust că clientul nostru a acţionat în mod incorect”.

Oligarhul în vârstă de 54 de ani a păstrat în aparenţă distanţa faţă de Kremlin de când a ajuns la putere Putin. Abramovici a făcut afaceri în special în sectorul metalurgic, după dezmembrarea URSS. În prezent, revista Forbes apreciază că averea lui este de peste 14 miliarde de dolari.

Editura a confirmat marţi demersul judiciar împotriva sa şi a lui Belton şi a insistat că „va apăra viguros dreptul de a scrie despre probleme de interes public considerabil”.