S-a schimbat legea şomajului. Care sunt principalele modificări

Absolvenţii care, la data solicitării şomajului, au fost admişi sau urmează cursurile urnei forme de învăţământ nu vor beneficia de indemnizaţie de şomaj, după intrarea în vigoare a unor modificări la Legea şomajului, potrivit unui comunicat al AJOFM Ilfov.
Economica.net - lun, 15 ian. 2018, 08:28
S-a schimbat legea şomajului. Care sunt principalele modificări

‘Printre modificările aduse de OUG nr. 95/6 decembrie 2017 se numără faptul că nu vor beneficia de indemnizaţie de şomaj absolvenţii care, la data solicitării dreptului, au fost admişi sau urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condiţiile legii’, se arată în comunicat.

Totodată, Legea şomajului prevedea, la articolul 73^1, că absolvenţii în vârstă de minim 16 ani, înregistraţi la AJOFM, care se încadrează cu normă întreagă pe o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referinţă. De asemenea, absolvenţii cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţie de şomaj şi se angajează în perioada de acordare a indemnizaţiei, cu normă întreagă, pe perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.

Potrivit noilor modificări, de stimulentele amintite mai sus nu mai beneficiază următoarele categorii: absolvenţii care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani, cu excepţia situaţiei în care, pentru persoanele respective, aceşti angajatori au încheiat contracte individuale de muncă pe perioada vacanţelor, în condiţiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, cu modificările ulterioare, indiferent dacă au beneficiat sau nu de stimulent financiar; absolvenţii care în perioada cuprinsă între data absolvirii şi data solicitării dreptului au fost admişi în unul dintre nivelurile de învăţământ, conform prevederilor legale.

La acelaşi articol 73^1, alineatul (6) s-a modificat astfel: persoanele care beneficiază de primă au dreptul la menţinerea primei acordate şi în situaţia în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la angajatorul la care s-au încadrat în muncă şi se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleaşi condiţii, respectiv cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni.

O altă modificare adusă de OUG nr. 95/ 2017 constă în faptul că şomerii înregistraţi la A.J.O.F.M. Ilfov, de cel puţin 30 de zile, care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior datei înregistrării, beneficiază de o primă de activare în valoare de 500 de lei, neimpozabilă.

Printre persoanele care nu pot beneficia de primă de mobilitate, potrivit noilor reglementări, se numără: persoanele care deţin în proprietate sau coproprietate o locuinţă în localitatea în care se încadrează în muncă sau în localităţile învecinate acesteia, precum şi persoanele al căror soţ, a căror soţie, ai căror copii aflaţi în întreţinere sau orice altă persoană care împreună cu acestea constituie o familie în sensul art. 2 din Legea nr. 416/ 2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, deţin în proprietate sau coproprietate o locuinţă în localitatea în care se încadrează în muncă sau în localităţile învecinate acesteia; persoanele cărora angajatorul sau autorităţile administraţiei publice locale sau centrale le asigură transportul sau le suportă cheltuielile aferente acestuia, în cazul primei de încadrare; persoanele cărora angajatorul sau autorităţile administraţiei publice locale sau centrale le asigură locuinţă de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente chiriei din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, în cazul primei de instalare.

Totodată, ‘angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni’.

De această facilitate nu beneficiază, potrivit noilor modificări, ‘angajatorii la care calitatea de administrator/ asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/ asociat la alţi angajatori care au beneficiat de cel puţin una dintre facilităţile prevăzute, pentru persoanele în situaţia cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilităţi au încetat prin demisie sau ca urmare a acordului părţilor, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani’.

De subvenţia de 900 de lei acordată din bugetul asigurărilor de şomaj, în anumite condiţii, la angajarea anumitor categorii de şomeri, ‘angajatorii la care calitatea de administrator/ asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice care sunt rude sau afini până la gradul IV inclusiv cu persoanele care au calitatea de administrator/ asociat la alţi angajatori care au beneficiat de cel puţin una dintre facilităţile prevăzute pentru persoanele în situaţia cărora raporturile de muncă cu angajatorul care a beneficiat de facilităţi au încetat prin demisie sau ca urmare a acordului părţilor, conform prevederilor legale, în ultimii 2 ani’.

Nu în ultimul rând, articolul 113 al Legii şomajului este completat cu o nouă prevedere, astfel: ‘Neeliberarea documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare de către angajator persoanelor care doresc să beneficieze sau beneficiază de drepturi băneşti care se acordă conform prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei’.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...